Elevii din Republica Moldova se întorceau dintr-o vacanţă în Bulgaria. Din cauza ninsorii abundente, autorităţile au oprit traficul pentru maşinile de mare tonaj pe DN2, iar conducătorilor auto nu li s-a permis continuarea drumului dincolo de localitatea Afumaţi. Şoferii de tir nu vor să iasă din maşini, ei aşteaptă ca autorităţile să ridice restricţia.
Copiii şi însoţitorii lor, însă, au fost preluaţi de reprezentanţii Primăriei Voluntari, edilul Florentin Pandele ocupându-se ca aceştia să fie cazaţi într-o pensiune din localitate.  „Copiii sunt obosiţi şi speriaţi, iar adulţii erau disperaţi. Este vorba de copii până în 14 ani, aflaţi de foarte multe ore pe drum. Imediat ce am primit solicitarea Prefecturii Ilfov, am decis că îi vom prelua noi şi am identificat o locaţie adecvată unde să fie cazaţi şi să fie asigurată şi masa pentru toţi. Vor rămâne aici până când vremea va permite reluarea în conditii sigure a călătoriei”, a declarat primarul oraşului Voluntari, Florentin Costel Pandele. Şi senatoarea PSD Gabriela Firea s-a implicat în ajutarea copiilor rămaşi în autocar din cauza zăpezii. Din fericiere nici unul dintre pasageri nu are probleme medicale. Cu toţii vor rămâne în localitatea Voluntari până la restabilirea circulaţiei în condiţii de siguranta
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.