Un bărbat din Buzău a sunat la 112 ca să reclame că operatorul de telefonie mobilă refuză să-i rezilieze contractul. Un tânăr din același județ a reclamat că soția lui a fost răpită de pe stradă, iar un alt apelant a spus că voia să-i cronometreze pe polițiști în cât timp îl vor găsi. Polițiștii din județ atrag atenția că numărul apelurilor false la 112 a crescut în ultima perioadă.
Un bărbat din Buzău a sunat la 112 să anunțe că a avut o conversație cu un operator al unei firme de telefonie mobilă care nu a vrut să-i rezilieze contractul. A sunat la 112 spunând că este o urgență.
Un tânăr de 21 de ani, a sunat la 112 și sesizat că soţia sa, în vârstă de 19 ani, a fost răpită de pe stradă, din dreptul locuinţei şi a fost forţată să se urce într-un autoturism. 60 de polițiști și 30 de mașini au fost folosite pentru căutarea tinerei, relatează Mediafax.
„Autoturismul invocat de apelant a fost dat în atenţie inclusiv la nivel naţional. La scurt timp, tânăra în legătură cu care s-a sesizat răpirea a fost găsită, aceasta infirmând totodată cele sesizate de soţul său. Bărbatul de 21 de ani a fost sancţionat contravenţional conform O.U.G. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgență”, arată Poliția Buzău.
Un alt bărbat a sunat la 112 și a anunțat că este sechestrat. Era acasă însă și a spus că a apelat numărul unic de urgenţă doar pentru a cronometra în cât timp este găsit.
„De la începutul anului până în prezent la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au fost înregistrate peste 380 de apeluri nefondate, urmare cărora s-au aplicat 304 sancţiuni, cu precizarea că numărul acestor sesizări s-a mărit în ultimele luni. În acest context subliniem că problema apelurilor false la 112 nu este numai una instituțională, ci a tuturor celor care au, la un moment dat, nevoie de ajutor”, au transmis reprezentanții Poliției Buzău.
Pentru apelurile abuzive la 112, amenda este între 500 și 1.000 de lei.