Un bărbat a mers vineri, 19 mai, la o secție de poliție din Pitești, pentru a cere ajutorul agenților, după ce a uitat într-un autobuz Publitras o borsetă în care avea o mică avere, scrie news.ro.
Bărbatul a spus că în borsetă avea 6.500 de euro, 5.000 de lire sterline, 10.000 de lei şi peste optzeci de grame de bijuterii din aur. Poliţiştii au descoperit că borseta fusese găsită de un alt bărbat care, după ce a fost chemat la secţie, a predat bunurile găsite.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 12.00 și bărbatul care a uitat borseta a mers la Secția 4 din Pitești. Acesta nu a putut da poliţiştilor mai multe detalii cu privire la numărul de înmatriculare sau traseul autobuzului.
„Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 4 Poliţie Piteşti s-au mobilizat exemplar şi au efectuat verificări, în vederea stabilirii mijlocului de transport şi a persoanei care şi-ar fi însuşit borseta în cauză. În jurul orei 18.00, una dintre persoanele invitate la sediul poliţiei, un bărbat de 48 de ani, din Bascov, a predat poliţiştilor borseta în cauză, cu întreg conţinutul său. Bunurile au fost restituite persoanei vătămate”, informează, sâmbătă, 20 mai, oficialii Poliţiei judeţene Argeş.
Poliţiştii reamintesc că, potrivit legii, însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare ori în mod fortuit în posesia altei persoane, care nu îl predă autorităţilor în termen de 10 zile, constituie infracţiune.
nicoleta1 18.07.2023, 21:21
Daca stia ca are o avere cu el unde i-a fost capul