Bărbatul, suferind de ciroză hepatică, se internase în spital, în cursul zilei de luni, pentru a-şi trata boala şi, potrivit colegilor de salon, nu dădea semne că ar avea intenţia să se sinucidă.
„Era bine, îşi lua tratamentul, nu avea altfel de probleme. Nu l-am văzut supărat sau altceva. Aseară (nr. – marţi) a vorbit la telefon până mai târziu cu o femeie, dar s-a culcat liniştit şi nu ar fi dat de bănuit că va face aşa ceva. Dimineaţă, s-a trezit, ne-a dat bună dimineaţa, a ieşit din salon şi la câtva timp am auzit că s-a aruncat pe geam”, a povestit unul dintre pacienţii internaţi în acelaşi salon cu bărbatul care s-a aruncat în gol, citat de Mediafax.ro.
Din primele date a reieşit că bărbatul s-a trezit miercuri puţin înainte de ora 6.00, a mers într-un salon învecinat, a deschis geamul şi s-a aruncat în gol de la etajul al patrulea, prăbuşindu-se la câţiva metri de intrarea în Unitatea de Primiri Urgenţe, unde a murit pe loc.
El era căsătorit şi avea un copil, însă atât soţia sa, cât şi fiul său lucrau în străinătate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.