Un bărbat din comuna Cilieni, județul Olt, în vârstă de 38 de ani, a fost reţinut de poliţişti, după ce un consătean l-a acuzat că i-a agresat sexual fiica în vârstă de 7 ani, în urmă cu o lună, informează News.ro.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt a anunţat marţi, că poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Corabia au reţinut pentru 24 de ore un bărbat pentru comiterea infracţiunii de agresiune sexuală.
„La data de 11 iulie 2023, în jurul orei 13:30, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Corabia au fost sesizaţi de către un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din comuna Cilieni, judeţul Olt, cu privire la faptul că fiica sa minoră, în vârstă de șapte ani, ar fi fost agresată sexual de către un bărbat din localitate”, a transmis IPJ Olt.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că un bărbat de 38 de ani, din comuna Cilieni, judeţul Olt, a agresat sexual o minoră de șapte ani, pe strada Constantin Brâncoveanu, din aceeaşi localitate.
Bărbatul de 38 de ani a fost dus la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Olt și urmează să fie prezentat marţi, în faţa instanţei.
Ion3laClaudia 22.08.2023, 20:30
Doamne ferește
nicoleta1 22.08.2023, 21:18
Fereasca Dumnezeu sa fie pedepsit
Any0205 22.08.2023, 22:19
Doamne ferește!
Zaraza05 22.08.2023, 23:08
Maxim posibil sau pe viață pentru ăștia
N3gry90 22.08.2023, 23:41
Un dement!