Incidentul a avut loc pe 21 aprilie la Centrul de vaccinare al Spitalului Militar de Urgență „Regina Maria” Brașov.
„Un bărbat în vârstă de 31 de ani a prezentat o reactie adversă de tip șoc anafilactic, manifestată prin leșin, paloare tegumentară și hipotensiune. Reacția a apărut la 5 minute după administrarea dozei de vaccin Pfizer-Biontech”, se arată în comunicatul transmis de Prefectura Brașov.
De asemenea, în istoricul medical declarat al pacientului nu au existat antecedente personale patologice și nici istoric alergic.
„Personalul medical din centrul de vaccinare a intervenit prompt și a acordat primul ajutor, solicitând și echipa de resuscitare din serviciul UPU. Persoana a fost stabilizată și ulterior supravegheată în Unitatea de Primiri Urgențe a spitalulului. În seara zilei de 21.04.2021 pacientul a plecat la domiciliu”, mai precizează sursa citată.
O altă reacţie adversă severă a fost înregistrată, în 20 aprilie, la acelaşi centru de vaccinare, la un tânăr de 23 de ani. Tânărul a fost transportat la spital, iar după o zi, a fost externat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro