Un copil în vârstă de un an a fost transferat de la un spital din judeţul Neamţ la Spitalul de Copii Sf. Maria din Iaşi, după ce a fost opărit din greşeală cu supă, potrivit Agerpres.
Coordonatorul Clinicii de Chirurgie Plastică şi Reparatorie din cadrul Spitalului de Copii Sf Maria din Iaşi, dr. Sidonia Susanu, a declarat, luni, că băiatul a suferit un accident casnic după ce mama a vărsat accidental oala cu supă peste el.
Medicul a spus că minorul a fost internat în Unitatea Funcţională Arşi ATI cu diagnosticul de arsură prin contact, grad II-III, extremitate cefalică, trunchi, membre superioare, aproximativ 43% suprafaţă corporală.
„Pacientul a fost intubat orotraheal şi ventilat mecanic. În cursul serii de ieri (duminică - n.r) s-a efectuat tratamentul chirurgical primar al leziunilor de arsură, pansament cu presiune negativă. Se continuă în secţia ATI tratamentul de suport al funcţiilor vitale. Sperăm la o evoluţie favorabilă, dar deocamdată nu putem spune că este în afara oricărui pericol”, a transmis medicul Sidonia Susanu.