Fazilhodja Arifhodjaev a fost găsit vinovat miercuri de un tribunal din Taşkent de „producerea, stocarea, distribuirea sau prezentarea de materiale care ameninţă securitatea şi ordinea publice”, a precizat avocatul Serghei Maiorov.

Potrivit acestuia, este vorba, de fapt, de o postare pe Facebook din martie 2021 în care bloggerul întreba dacă se cuvine ca un musulman să-i felicite pe adepţii altor religii cu ocazia sărbătorilor nemusulmane.

„Este singurul delict pentru care este judecat. Expertiza publică a stabilit că a difuzat fundamentalism religios”, a indicat avocatul. Acesta a menţionat că Arifhodjaev nu a fost, de altfel, autorul postării, pe care doar a distribuit-o pe platforma de socializare, autor fiind un alt utilizator al reţelei şi care a şters ulterior originalul.

Islamul este religia dominantă în fosta republică sovietică din Asia Centrală cu 35 de milioane de locuitori. Puterea de la Taşkent, deşi se doreşte laică, menţine un control strict asupra tuturor formelor de exprimare religioasă, sub pretextul luptei împotriva extremismului.

Actualul preşedinte, Şavkat Mirzioev, ales în 2016, a introdus o serie de reforme după ce predecesorul său Islam Karimov a reprimat orice formă de opoziţie, autorităţile uzbece eliberând astfel mai mulţi jurnalişti închişi în timpul lui Karimov. Înmulţirea percheziţiilor şi condamnarea, anul trecut, pentru „extorcare” şi „defăimare” a unui alt blogger, Otabek Sattori, cunoscut şi ca „Navalnîi uzbec”, au determinat însă ONG-urile pentru apărarea drepturilor omului să denunţe pericolul revenirii la practicile din trecut.

20 de ani de discursuri împotriva „asistaților” social. Un student român la Cambridge a cercetat cine sunt politicienii și partidele care au atacat oamenii vulnerabili ca să mobilizeze electoratul
Recomandări
20 de ani de discursuri împotriva „asistaților” social. Un student român la Cambridge a cercetat cine sunt politicienii și partidele care au atacat oamenii vulnerabili ca să mobilizeze electoratul

În decembrie, Human Rights Watch şi-a exprimat preocuparea ca Arifhodjaev, „cunoscut pentru critica sa la adresa politicii religioase restrictive a guvernului uzbec”, să nu fie maltratat în închisoare.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Playtech.ro
Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Doliu în showbiz! Creatorul de modă Stephan Pelger s-a sinucis la 44 de ani. De ce afecțiune suferea, de fapt
Viva.ro
Doliu în showbiz! Creatorul de modă Stephan Pelger s-a sinucis la 44 de ani. De ce afecțiune suferea, de fapt
Află mai multe despre ediția limitată de rețete italienești de la Trenta Pizza
PUBLICITATE
Află mai multe despre ediția limitată de rețete italienești de la Trenta Pizza
Cine a fost Stephan Pelger, designerul de modă găsit mort în locuința sa. Ce probleme avea, de fapt
FANATIK.RO
Cine a fost Stephan Pelger, designerul de modă găsit mort în locuința sa. Ce probleme avea, de fapt
„Trebuie să ne așteptăm la replici”. Cutremurul de marți seară din Crișana, surprins în imagini
Știrileprotv.ro
„Trebuie să ne așteptăm la replici”. Cutremurul de marți seară din Crișana, surprins în imagini
Tragedia din Vrancea a fost filmată cu o cameră de bord. Imagini de coșmar pe Drumul Morții E85, după ce un tânăr a intrat cu duba pe contrasens
Observatornews.ro
Tragedia din Vrancea a fost filmată cu o cameră de bord. Imagini de coșmar pe Drumul Morții E85, după ce un tânăr a intrat cu duba pe contrasens
BREAKING NEWS | Promovarea a adus încă doi acţionari la Dinamo! Conducerea a confirmat că vor investi: "Au făcut business în România"
Orangesport.ro
BREAKING NEWS | Promovarea a adus încă doi acţionari la Dinamo! Conducerea a confirmat că vor investi: "Au făcut business în România"
Iubita lui Damian Drăghici, confesiuni tulburătoare despre lupta cu depresia: 'Acest tratament mă făcuse aproape legumă'
Unica.ro
Iubita lui Damian Drăghici, confesiuni tulburătoare despre lupta cu depresia: 'Acest tratament mă făcuse aproape legumă'
Horoscop 8 iunie 2023. Capricornii ar fi bine să aleagă să fie ei cei cumsecade astăzi și abia apoi să ceară ceva de la apropiați
HOROSCOP
Horoscop 8 iunie 2023. Capricornii ar fi bine să aleagă să fie ei cei cumsecade astăzi și abia apoi să ceară ceva de la apropiați