Venise să se relaxeze împreună cu prietenii și cu familia, dar a sfârșit în Dunăre. Un constănțean de 35 de ani s-a înecat în fluviu, după ce a intrat în apă, în dreptul localității brăilene Stoienești, din Insula Mare a Brăilei. De atunci, sunt ore întregi de când pompierii și scafandrii din două județe îl caută, dar în zadar. Duminică, la lăsarea întunericului, căutările au fost sistate, dar au fost reluate în această dimineață, cu forțe sporite.
Bărbatul de 35 de ani se afla duminică împreună cu cei dragi pe malul Dunării, în dreptul localității Stoienești. La un moment dat, el a intrat în apă și nu a mai ieșit. Apropiații au încercat să ajungă la el, ajutându-se de saltelele pe care le aveau, însă nu au reușit. În cele din urmă, au sunat la 112.
La fața locului, au fost mobilizați mai mulți pompieri și un echipaj SMURD, care l-au căutat pe constănțean până la lăsarea întunericului.
Luni dimineață, căutările au fost reluate, iar echipajele au fost suplimentate. Pentru găsirea bărbatului, acționează scafandri din Brăila și Bacău, pompieri cu barcă pneumatică, fiind mobilizat și un echipaj SMURD la fața locului.
De la instalarea sezonului cald, mai multe persoane din Buzău, Vrancea și Brăila ori Ialomița au sfârșit înecate, printre victime și copii. De aceea, pompierii recomandă oamenilor să nu se aventureze în ape adânci, nesigure, pentru că orice înotător, oricât de experimentat ar fi, poate fi înșelat de apă și tras în adâncuri.