Copilul este internat în stare gravă la un spital din Timișoara, unde a fost transferat, în timp ce polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală, relatează publicația locală Aradon.ro și Agerpres.
Incidentul a avut loc sâmbătă seară, 30 iulie, într-un centru comercial din Arad. Martorii au declarat, imediat după producerea incidentului, că micuţul era însoţit de familie, dar la un moment dat s-a strecurat pe lângă o balustradă şi a căzut de la înălţime la parterul mall-ului.
„La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii şi un echipaj SMURD, care au constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind vorba despre un minor de 1 un an şi 4 luni, care ar fi căzut de la etajul 2 din interiorul centrului comercial, unde se afla împreună cu mama sa”, a transmis IPJ Arad.
Iniţial, victima a fost transportată în stare de comă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, însă de acolo a fost transferată la Timişoara.
„Copilul care a căzut la mall a fost trimis la Timişoara la Neurochirurgie. Pacientul este în stare critică", a precizat purtătorul de cuvânt al SCJU Arad, Simina Roz.
Potrivit IPJ Arad, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului.