Bărbatul s-a prezentat, duminică seară, la Spitalul Județean de Urgență Craiova cu dureri groaznice în zona genitală.
Cadrele medicale din Unitatea de Primiri Urgență l-au internat de urgență, anunțându-l că va fi operat imediat. Numai că după ce a fost băgat în blocul operator a așteptat mai bine de șase ore până să fie băgat în seamă de vreun medic.
„Am înțeles că acel bloc operator era închis până a doua zi și l-am rugat pe domnul doctor să mă coboare până la etajul șase să mă opereze, iar dânsul a refuzat. Aveam dureri foarte mari și doctorul mi-a zis că nu are cu cine”, a povestit Aurel Drugă.
Situația a ajuns la urechile conducerii Spitalului Județean de Urgență Craiova.
„A refuzat să coboare un etaj mai jos, acolo unde era firesc să opereze, însă domnul doctor dorea firesc deschiderea unui bloc operator care la ora respectivă trebuia să fie închis. Nu era o intervenție grea, dar pacientul, din păcate, a stat șase ore în sala de operație și eu îmi cer iertare familiei. Intervenția respectivă ar fi putut să fie făcută fără probleme cu un etaj mai jos și vorbim aici de 16 trepte coborâte de doctorul Rizea dacă nu își dorea să coboare cu liftul“, a precizat Alin Demetrian, managerul Spitalului Județean din Craiova.
Pentru ca pacientul să fie operat, conducerea spitalului a chemat de acasă un alt medic specialist.
Doctorul Liviu Mugur Rizea, cel care a refuzat să opereze în sala de la un etaj inferior, susține că nu e normal ca în blocul operator să nu aibă personal.
„Eu și managerul am vorbit cu colegul nostru, cu doctorul Tomescu, și a venit și a văzut situația, dar ca să fie bine în cele două situații, și aici este vorba despre neglijența și absența personalului care în mod normal trebuia să fie în blocul operator, a decis să coboare un etaj mai jos și să opereze pacientul“, a declarat Mugur Rizea, medicul urolog în culpă.
Craioveanul Aurel Drugă vrea acum să îl reclame pe doctorul Liviu Mugur Rizea și celor de la Colegiul Medicilor.
Liviu Rizea este unul dintre cei doi medici urologi din Craiova care s-au luat la bătaie, în urmă cu o lună, după o discuție aprinsă legată de modernizarea secției. Incidentul a avut loc la Spitalul Județean Craiova, iar unul dintre cei doi medici a depus plângere împotriva colegului său, respectiv a lui Rizea.
Citește și: VIDEO/ Copiii singuri acasă, abuzați și discriminați, sună la Telefonul Copilului pentru ajutor. O fetiță a fost abuzată sexual de concubinul care trebuia să o îngrijească