Adrian Petruț este director la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” din Jimbolia și aceasta nu este prima postare cu înjurături de pe pagina lui de Facebook. În trecut, el a mai distribuit imagini cu astfel de texte co conținut injurios, cum ar fi, de exemplu, una pe care scria „M*** PSD”.
Cea mai recentă postare a directorului de școală a fost văzută însă și de conducerea Inspectoratului Școlar Timiș, care l-a chemat să dea explicații. Adrian Petruț a intrat în ședință cu Aura Danielescu, inspector școlar general de Timiș, și, în urma întâlnirii, a decis să-și dea demisia.
Pagina de Facebook a directorului este una privată, și nu de persoană publică.
„Domnul director a fost la inspectorat, am purtat o discuție. Deși este o persoană privată, până la urmă faptul că și-a asumat funcția de director într-un fel sau altul îl face persoană publică. Suntem persoane expuse, ne ocupăm de educația copiilor. Am înțeles că a fost o greșeală. Nu a făcut altceva decât să distribuie, erau niște păreri ale altora, pe care dumnealui le-a distribuit pe pagina de Facebook, dar și-a asumat greșeala care s-a produs și a considerat că este oportun să-și dea demisia, astfel încât comportamentul dumnealui să nu fie asociat cu activitatea profesională pe care o are”, a explicat Danielescu.
Imediat după întâlnire, el a scris pe Facebook că și-a dat demisia. Între timp, postările cu mesaje obscene au fost șterse de pe contul lui privat.
Citește și: VIDEO/Militarii şi poliţiştii învaţă pe de rost răspunsurile pentru a trece testele psihologice. Cum păcălesc angajaţii MAI şi MApN evaluările
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro