Băiatul, un elev talentat și inventiv, care construiește radiouri, căști bluetooth și poate, în general, să își repare singur aparatele electronice, a construit un ceas: a folosit un circuit, o sursă de curent și un display digital. Și pentru că era mândru de opera lui, Ahmed a dus ceasul la școală și l-a arătat profesorului de educație tehnică. Acesta i-a spus: ”Este chiar foarte drăguț. Dar te sfătuiesc să nu îl arăți și celorlalți profesori”.
Totuși, în timpul orei de engleză, profesoara a fost scoasă din sărite de zgomotele pe care aparatul le scotea și a cerut să vadă sursa acestora. Când a văzut aparatul, cadrul didactic a replicat, halucinant: ”Arată ca o bombă”.
Elevul a fost dus în biroul directorului școlii și a fost chemată poliția. Ahmed a fost încătușat și interogat mai multe ore, fără să îi fie permis să își anunțe familia de ceea ce i se întâmplă. În final, când și-au dat seama ce greșeală au făcut și că aparatul nu pune viața nimănui în pericol, copilul a fost eliberat și a putut merge acasă.
”El vrea doar să inventeze lucuri bune pentru oameni”, a spus tatăl elevului, Mohamed Elhassan Mohamed, un rezident amercian, originar din Sudan, care a condidat și la președenția țării sale natale. ”Din cauza numelui, Mohamed, și din cauza datei de 11 septembrie, fiul meu a fost tratat astfel”, a mai spus tatăl băiatului.
Cum povestea a creat valuri peste Ocean, iar oamenii s-au revoltat împotriva unor astfel de abuzuri, cazul a ajuns și la urechile unor politicieni. Hillary Clinton a decis să ia poziție în acest caz și i-a transmis băiatului un mesaj, prin intermediul unei rețele de socializare: ”Presupunerile și teama nu ne protejează, ne trag înapoi. Ahmed, rămâi curios și continuă să construiești”.
Iată cum arată ceasul construit de Ahmed, prezentat chiar de el, într-un clip publicat pe internet:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.