Fostul procuror este suspectat de comiterea a 29 de infracțiuni, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1,7 milioane de euro.

Mirel Drăgoi, fost procuror și executor judecătoresc în Craiova, a fost prins în cursul zilei de miercuri, în județul Iași, în timp ce încerca să plătească cu bani falși. Acesta a fost audiat la sediul DIICOT Iași.

Mirel Drăgoi a fost acuzat că a înșelat zeci de persoane din Craiova, cărora le promitea obținerea de locuințe la prețuri mici, în schimbul unor sume de bani.

La poliție s-au prezentat 32 de persoane care au reclamat faptul că i-au plătit lui Drăgoi mii de euro pentru achiziția unor imobile. Așa au realizat păgubiții că mai mulți dintre ei au plătit diverse sume de bani pentru același apartament.

După efectuarea cercetărilor, anchetatorii au stabilit că între anii 2015-2018 Drăgoi a comis 29 infracțiuni de înșelăciune, delapidare, abuz în serviciu și fals în declarații, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

În martie 2019, magistrații craioveni au dispus arestarea preventivă în lipsă a lui Mihai Drăgoi, care a fost dat în urmărire, relatează Hotnews.

foto: ziaruldecraiova.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații