Tânărul de profesie electrician a fost declarat mort la fața locului, în ciuda încercărilor disperate ale paramedicilor de a-l salva, după ce alarma s-a dat în jurul orei locale 11.00.

Potrivit martorilor, McKenna a căzut de pe balconul camerei sale, etajul al treilea al unei hotel de trei stele din stațiunea San Antonio. Inițial, se raportase că fotbalistul a picat de la 5.

Poliția din Baleare l-a interogat pe prietenul cu care John a venit în Spania și nu tratează incidentul ca fiind suspect.

O anchetă condusă de Garda Civilă și coordonată de un judecător de instrucție local este în desfășurare.

Hotelul în care s-a produs incidentul este un hotel de trei stele și aparține Azuline Group.

Pe site-ul său oficial scrie că este „un hotel pentru tinerii care doresc să se bucure de cazare centrală la preț redus, cu toate facilitățile de care este pentru o vacanța reușită”.

Hotelul este situat într-una dintre cele mai populare zone pentru viața de noapte de pe insula Ibiza, la 300 de metri de plajă, „are camere mari luminoase și o fantastică terasă-piscină cu snack bar”.

Un fotbalist britanic a murit după ce a căzut de la etajul al treilea al unui hotel din Ibiza
Foto: Booking/ azulLine Llevant

Clubul lui McKenna a transmis un mesaj de condoleanțe, pe Twitter: „Astăzi am pierdut o legendă, un jucător genial și o persoană și mai bună. Nu te vom uita niciodată! RIP, Big John”.

Foto: Jet2Holidays

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.