DIICOT a reţinut patru suspecţi, în urma unor percheziţii efectuate simultan în Germania, Turcia şi România, la membrii unui grup infracţional care a traficat ilegal 580 de migranţi.

În România, perchezițiile au vizat opt locații din județul Timiș.

Gruparea număra 36 de membri, iar valoarea veniturilor încasate de la migranții pe care îi ducea ilegal în Germania se ridică la 2 milioane de euro.

Potrivit DIICOT, în perioada 2014-2018, grupul infracțional transfrontalier a organizat deplasări frauduloase de persoane ”din Irak, Iran şi Siria către state din vestul Europei, prin îndrumarea, călăuzirea, transportul, transferul şi adăpostirea acestora, prin ţările de tranzit de pe rutele Irak/Iran/Siria – Turcia – Grecia/Bulgaria/Serbia – România, cu destinaţia finală Germania, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 2.000 euro şi 20.000 euro/persoană”.

Transportați ca animalele, timp de 20 de ore

Transporturile de migranți ce ajungeau în România plecau din Timișoara către vestul Europei în camioane de marfă și durau cel puțin 20 de ore, arată procurorii.

Migranții erau ascunși printre mărfurile transportate în remorci, nu aveau apă, mâncare și nici acces la toaletă, de multe ori suferind și de lipsa oxigenului.

Persoanele astfel transportate nu aveau acces pe parcusul călătoriei la mâncare, apă şi acces la toaletă. În anumite situaţii, din cauza lipsei oxigenului, dar în ciuda temperaturilor mai scăzute, migranţii preferau să taie părţi din prelata remorcii pentru a ventila spaţiul în care se aflau.

DIICOT:

DIICOT menţionează că doi poliţişti români au participat la cele cinci percheziţii efectuate pe teritoriul Germaniei, iar doi omologi din Germania au acţionat la percheziţiile efectuate pe teritoriul ţării noastre.

”În urma investigaţiilor desfăşurate, patru persoane (şoferi) au fost deja condamnate în Germania la pedepse cuprinse între un an şi opt luni şi cinci ani de închisoare, o altă persoană a fost trimisă în judecată de autorităţile maghiare”, arată DIICOT.

Liderul grupării, arestat în Marea Britanie

De asemenea, ”liderul grupării a fost arestat pe teritoriul Marii Britanii, în baza unui mandat internaţional emis de autorităţile germane şi urmează a fi extrădat”, informează DIICOT.

”În acelaşi timp, autorităţile din Turcia au emis mandate de arestare pe numele a 14 suspecţi bănuiţi că ar fi sprijinit gruparea infracţională, iar o altă persoană (membru al grupării transfrontaliere cu atribuţii de organizare al transporturilor frauduloase de migranţi pe segmentul Serbia – România, România – Germania a fost reţinută pe teritoriul Greciei”, susțin procurorii.

În noiembrie 2018 a fost încheiat un acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă, formată din autorităţile judiciare din România, Germania, Marea Britanie şi Ungaria.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații