Un individ din Timiș a asmuțit câinele pe un alt bărbat și apoi l-a înjunghiat în braț. Scandalul a avut loc într-un bar iar polițiștii l-au reținut pe agresor.
Scenele violente au avut loc miercuri la prânz în localitatea Săcălaz din județul Timiș, și totul a început de la o simplă discuție în contradictoriu. Agresorul, un tânăr în vârstă de 32 de ani, a asmuțit câinele pe un alt tânăr în vârstă de 31 de ani, după care i-a înfipt cuțitul în mână. Polițiștii l-au reținut după comiterea faptei, relatează tion.ro
„În fapt, la data de 30 octombrie a.c., în jurul orei 14.30, cel în cauză, ar fi tulburat ordinea și liniștea publică și ar fi înjunghiat în brațul stâng, un bărbat, de 31 de ani, în urma unei discuții în contradictoriu, în timp ce se aflau în incinta unei societăți comerciale de pe raza comunei Săcălaz. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe, bărbatul fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș”, se arată înntr-un comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Timiș.