Autoritățile au fost alertate de colegul jandarmului căzut în râpă joi seară, dar intervenţia de recuperare a început abia vineri dimineață, de la ora 6.00, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile de noaptea trecută, potrivit IJJ Gorj.

Potrivit autorităților, colegul jandarmului căzut „a coborât în râpă, găsindu-l pe jandarm cu multiple traumatisme la cap, fără a prezenta semne vitale”.

„Întrucât jandarmul care coborâse în râpă nu a reuşit să găsească telefonul pentru a solicita sprijin, a luat decizia de a pleca spre cea mai apropiată localitate, pentru a găsi ajutoare. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, nu s-a putut interveni încă de aseară, locul unde s-a produs accidentul nu a putut fi identificat, intervenţia pentru recuperarea jandarmului fiind amânată din cauza codului galben de viscol”, a transmis IJJ Gorj.

Două echipe de jandarmi montani din cadrul IJJ Gorj, însoţiţi de colegul care a fost alături de jandarm, intervin pe munte pentru a identifica zona unde s-a produs accidentul.

De asemenea, mai multe echipaje de salvamontişti de la Târgu Jiu şi Rânca au pornit în căutarea bărbatului, fiind alertat, totodată şi elicopterul SMURD, potrivit News.ro.

Șeful Salvamont România, Sabin Cornoiu, a declarat la Antena 3 că acționează 11 salvatori montani în teren.

Începe declinul marilor orașe? Avertismentul unui reputat cercetător: „Așa cum a prezis H.G. Wells, aici vor locui elitele, servitorii lor și cei fără copii”
Recomandări
Începe declinul marilor orașe? Avertismentul unui reputat cercetător: „Așa cum a prezis H.G. Wells, aici vor locui elitele, servitorii lor și cei fără copii”

„Din păcate, aceștia caută în orb, pentru că vizibilitatea este foarte redusă, iar informațiile pe care le-am primit de la cel care a fost la locul evenimentului sunt contradictorii și nu ne oferă indicii exacte”, a declarat Cornoiu.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
GSP.RO
Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro
Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Viva.ro
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Cătălin Bordea şi Nelu Cortea au câştigat finala America Express. Cum au reacţionat Andreea Bălan şi Andreea Antonescu
Observatornews.ro
Cătălin Bordea şi Nelu Cortea au câştigat finala America Express. Cum au reacţionat Andreea Bălan şi Andreea Antonescu
Femeia care doarme într-un pat cu o lenjerie care nu a mai fost spălată de 100 de ani
Știrileprotv.ro
Femeia care doarme într-un pat cu o lenjerie care nu a mai fost spălată de 100 de ani
Produsele pe care Lidl le bagă la raft de luni, 27 martie. Le găsiți în toată țara și au super reduceri
FANATIK.RO
Produsele pe care Lidl le bagă la raft de luni, 27 martie. Le găsiți în toată țara și au super reduceri
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Horoscopul săptămânii 27 martie – 2 aprilie. Câștiguri neașteptate pentru nativii Pești. Previziuni pentru toate zodiile
Unica.ro
Horoscopul săptămânii 27 martie – 2 aprilie. Câștiguri neașteptate pentru nativii Pești. Previziuni pentru toate zodiile
Horoscop 27 martie 2023. Capricornii ar fi bine să domolească puțin dorința de a schimba totul în relațiile de parteneriat, în special în cuplu
HOROSCOP
Horoscop 27 martie 2023. Capricornii ar fi bine să domolească puțin dorința de a schimba totul în relațiile de parteneriat, în special în cuplu
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!