Caporalul clasa a II-a Marian Pascu era încadrat la Centrul 70 Geniu Pantelimon şi se afla în misiune în Baza 57 Mihail Kogălniceanu, precizează MApN.

Militarul, care se afla la odihnă, a fost găsit în patul său de colegi, în jurul orei 16.30, în stare de inconştienţă. Personalul medical al bazei i-a acordat primul ajutor, militarul fiind ulterior preluat de un echipaj SMURD. Cu toate eforturile echipelor medicale, caporalul nu a răspuns la manevrele de resuscitare, fiind declarat decedat, arată sursa citată.

Conform procedurilor, a fost sesizat Parchetul Militar Constanţa, cauza exactă a decesului urmând a fi stabilită după finalizarea procedurilor medico-legale.

Comandantul unităţii de care aparţinea militarul a numit o comisie de cercetare a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Caporalul avea 43 de ani şi era angajat al MApN din anul 2006. Era căsătorit şi avea un copil de 12 ani.

Conducerea Ministerului Apărării Naţionale îşi exprimă profundul regret pentru această pierdere şi transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate, mai transmite MApN.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.