UPDATE, ORA 20.00 – Potrivit unei informări a Serviciului de Protecție și Pază, un subofițer, angajat al SPP din anul 2014, a fost găsit mort, în jurul orei 18.53, în postul de pază pe care îl efectua la Uzlina, județul Tulcea.

„Decesul subofițerului, în vârstă de 29 de ani, a survenit prin împușcare. Procurorii militari vor stabili dacă este vorba despre moarte accidentală sau despre suicid. În momentul producerii tragediei, subofițerul era singur în obiectiv”, precizează SPP.

Potrivit aceleiași surse, subofițerul a parcurs toate etapele de pregătire și de testare.

Serviciul de Protecție și Pază transmite condoleanțe familiei îndoliate.


Știrea inițială:

Informația a fost confirmată de surse neoficiale, echipele de cercetare ale Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea fiind pe drum spre zona respectivă, unde se poate ajunge doar pe calea apei sau a aerului.

Primele date arată că bărbatul, Alex Ciobanu, și-a pus capăt zilelor cu arma din dotare într-o baie, fiind găsit de către colegi.

Uzlina este una dintre cele mai mici localități din Delta Dunării și este situată pe malul drept al brațului Sfântu Gheorghe, aproximativ la jumătatea distanței dintre localitatea omonimă și municipiul Tulcea.

La Uzlina a fost un centru de cercetare cu un complex de vile, bazine de înot şi pavilion pentru păsări, destinat inițial cercetătorilor internaţionali ai Deltei Dunării, iar din 2013 a fost transformat în loc de cazare pentru demnitari.

Cu peste un an în urmă, în 10 mai 2017, un ofițer SPP s-a împuşcat pe stradă, în zona Tineretului, din Capitală. A fost transportat în stare gravă la Spitalul Bagdasar-Arseni, unde medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Cazul a fost preluat de către un procuror militar de la București.

Citește și: Dan Șova a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Fostul senator a ajuns la IPJ Ilfov

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.