Agentul de poliție a intervenit, sâmbătă dimineață, pentru a scoate din mare un tânăr care se îndepărtase de larg și era la un pas să se înece.

Polițistul se afla în concediu pe litoral, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Prahova.

„Colegul nostru Lucian Lepădatu, de 22 de ani, aflat în concediu de odihnă în judeţul Constanţa, pe plaja staţiunii Costineşti, a observat în mare cum un tânăr, care se îndepărtase de geamandură, se zbătea să rămână la suprafaţă şi striga după ajutor. Fără să stea pe gânduri, tânărul poliţist a sărit în mare şi a înotat cât a putut de repede, luând totodată cu el şi un colac de salvare şi reuşind să îl  aducă la mal teafăr”, a transmis IPJ Prahova.

Un polițist aflat în concediu a salvat un tânăr de la înec, la Costinești

Potrivit sursei citate, tânărul aflat în pericol de înec a ajuns la mal în siguranță și nu a fost nevoie de intervenția niciunui echipaj medical.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații