Un poliţist din judeţul Dolj, aflat la volanul autoturismului său, a accident mortal, aseară, o femeie de 51 de ani care se deplasa cu bicicleta.
Accidentul a avut loc în jurul orei 18.30, pe raza comunei Poiana Mare unde un poliţist de la postul de poliţie din localitatea doljeană Piscu Vechi, din cauza imprudenţei manifestate la volan, a lovit mortal o femeie care se deplasa pe bicicletă pe acelaşi sens de mers.
Potrivit agentului de poliţie Amalia Căprărin, de la biroul de presă al IPJ Dolj, accidentul a fost anunţat prin serviciul 112, iar la faţa locului accidentul s-a confirmat. Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.
Surse judiciare au declarat pentru Agerpres că poliţistul s-ar fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.