Un polițist de 22 de ani, din Constanța, a ajuns la spital după ce s-ar fi împușcat în timp ce era la postul din Medgidia al Poliției Transporturi.
“În cursul zilei de ieri, în jurul orei 19.40, a avut loc un incident în urma căruia un agent de poliţie, de 22 de ani, din cadrul postului Medgidia al Poliției Transporturi a suferit o plagă prin împuşcare, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde se află stabil, conştient”, a informat IPJ Constanţa sâmbătă, potrivit Agerpres.
Reprezentanții IPJ Constanța precizează că ultima testare psihologică a agentului de poliţie a avut loc înainte de terminarea şcolii, în anul 2019.
Cercetările în acest caz sunt efectuate sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.