Incidentul a avut loc, luni, în Ajunul Crăciunului, în localitatea italiană Arluno. Mecanicul unui tren a sunat la 112, spunând că a lovit un bărbat pe calea ferată.

Poliţia Căilor Ferate a precizat că un biciclist român nu a fost atent la trecerea cu calea ferată, dintr-un motiv încă neidentificat, și a fost lovit de un tren.

Impactul a fost atât de puternic încât trenul i-a smuls românului brațul din umăr. Bărbatul a rămas, însă, pe bicicletă, și a mai reușit să parcurgă aproape 500 de metri de la locul accidentului, scrie publicația Milano Today, citată de rotalianul.

Mecanicul trenului a anunțat imediat autoritățile despre incident. Salvatorii ajunși la fața locului nu au găsit nicio victimă.

Cu ajutorul unui trecător, echipajele medicale și anchetatorii l-au găsit pe biciclist prăbușit într-un șanț, la 500 de metri distanță de locul impactului.

Românul de 47 de ani a fost transportat de urgență la spital. Medicii au reușit să-i salveze viața și spun că bărbatul se află în stare stabilă.

În urmă cu șase zile, un român din Italia a fost lăsat să moară după ce a fost lovit de mașină. Alexandru avea 35 de ani și era tatăl a doi copii.

De asemenea, în luna decembrie, doi români din Italia au fost accidentați mortal în timp ce mergeau cu bicicleta.

sursă foto: Milano Today


Citește și Tolo: Povești în Ajunul Crăciunului  – „Cozonaci mai găsim, ziariști, mai puțini!”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.