Un român a fost interceptat pe 16 decembrie de vamă, la taxajul Saint-Isidore de pe autostrada A8, de un echipaj care i-a controlat camionul pe care-l conducea. A fost arestat după control și în mai puțin de o lună condamnat, relatează cotidianul monegasc Monaco Matin.
Câinele antidrog a detectat la control un fund dublu în semiremorcă, iar sub el - 107 kg de iarbă de canabis distribuită în 98 de saci.
Transportatorul a fost condamnat, marți, 9 ianuarie, la trei ani de închisoare și o amendă vamală de un milion de euro, sentință pronunțată de instanța penală din Nisa. Vehiculul i-a fost confiscat.
Cetățeanul român în vârstă de 49 de ani, tată a trei copii, director al propriei firme de transport, a recunoscut imediat faptele, atunci când a fost arestat.
„Sugrumat de datorii”, scrie sursa citată, românul a explicat că a acceptat să-și lase camionul în Spania pentru a fi încărcat de un traficant albanez.
Apoi a trebuit să meargă în Italia la volanul vehiculului său, cu doi paleți de plastic. Pentru cursă a primit în avans 2.000 de euro, dintr-un total de 10.000, cât ar fi trebuit să fie plătit de traficanți.
Narcisu 11.01.2024, 12:25
A picat în capcana traficanților ,și acum va plăti scum faptele...
1Gin 11.01.2024, 14:08
"Sugrumat de datorii". Perfect, acum ai rezolvat tot.
piciusz 11.01.2024, 14:08
mi se pare cam mare amenda...
AndreyRlz 11.01.2024, 16:47
Ceea ce este cu adevărat trist este ca omul a acceptat sa transporte 100kg de Cannabis pentru 10,000euro, marfa aia probabil valorează pe piața 1 milion de euro, cam cât amenda primita, dar nah dacă nu s-a gândit... Mai bine își declara falimentul firmei, ieșea mai ieftin și fără închisoare.
nicoleta1 11.01.2024, 21:22
Daca pina acum a fost sugrumat de datorii,acum cum mai este