Un scaun de lemn, pe care a stat scriitoarea J.K. Rowling când a scris primele două volume din seria „Harry Potter”, a fost adjudecat miercuri cu 394.000 de dolari în cadrul unei licitații organizate la New York.

La licitația prealabilă de pe internet, scaunul din 1930 pe care autoarea a inscripționat „Am scris Harry Potter așezată pe acest scaun” atinsese deja 150.000 de dolari. După 13 licitări telefonice, scaunul a fost cumpărat cu 394.000 de dolari.

Scriitoarea a donat scaunul în 2002 pentru o primă licitație în beneficiul unei asociații de combatere a violenței împotriva copiilor. Ea a scris atunci cu vopsele roz, auriu și verde, pe barele spătarului „Poate nu mă considerați drăguț, dar nu judecați după ce vedeți” și s-a semnat pe partea superioară a spătarului, relatează Agerpres.

Obiectul a făcut parte dintr-un grup de patru scaune desperecheate care i-au fost date în 1995 pentru apartamentul ei subvenționat, în vremea când era tânără mamă singură la Edinburgh.

Scaunul vândut la New York  este însoțit de un certificat semnat chiar de scriitoare, redactat înaintea primei vânzări, în care se precizează proveniența. „Latura mea nostalgică este puțin tristă că îl înstrăinez, dar nu și spatele meu”, a scris J.K. Rowling în documentul de autentificare.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.