Specialistul în comunicare politică Gheorghe-Ilie Fârte a declarat pentru Libertatea luni seară că nu are încredere că premierul desemnat Luca Niculescu va trece testul Parlamentului.
„Sunt sceptic în ceea ce îl privește pe domnul Luca Niculescu, pentru că nu a precizat ce fel de Guvern are în vedere: tehnocrat sau politic”, opinează profesorul Gheorghe-Ilie Fârte, specialist în comunicare politică.
„Constituirea unei noi majorități și învestirea cabinetului reprezintă doar primul pas dintr-un parcurs politic extrem de complicat. Adevăratul test al noului prim-ministru nu va fi obținerea votului de încredere din partea Parlamentului, ci capacitatea de a-și impune și menține autoritatea reală în interiorul Guvernului”, a adăugat el.
„Principala problemă de care se va lovi va fi autoritatea în guvern. I-a fost greu lui Ilie Bolojan... Chiar dacă Guvernul va fi învestit, nu știu cum va reuși să armonizeze politicile publice, unde există divergențe majore între partide”, arată analistul.
Gheorghe-Ilie Fârte (58 de ani) este profesor la Facultatea de Filozofie și Științe Social-Politice, din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, fiind specializat în logică, teoria comunicării și comunicare politică.
Cu un doctorat în filozofie (logică) și abilitare în științele comunicării, Fârte a publicat numeroase lucrări despre mecanismele formării convingerilor, persuasiune și populism, teme care îl plasează în zona de analiză a modului în care funcționează discursul public și deciziile politice.
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni seară, 5 octombrie, că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Este al patrulea premier nominalizat de șeful statului în ultimele 4 luni, după Eugen Tomac (iunie), Adrian Veștea (iunie) și Siegfried Mureșan (septembrie).
Luca Niculescu are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare. El este secretar de stat în MAE și coordonatorul aderării României la OCDE.