Garnitura a fost sufocată de călători, după ce în vagoane au urcat 320 de călători, în condițiile în care capacitatea normală era de 280 de locuri, iar regulile de distanțare impuse în pandemie prevăd să nu fie ocupate toate scaunele, ci să fie lăsată distanță între persoanele care nu fac parte din aceeași familie.
În imaginile publicate de Digi 24 se vede cum oamenii stau înghesuiți, mulți dintre ei stau în picioare, iar de respectarea distanțării sociale nici nu se pune problema.
Trenul a plecat din Gara de Nord aseară cu direcția Craiova, iar călătorii s-au îngrămădit să prindă un loc.
Ce spune CFR Călători despre situația creată: ”Trenul IR 1597 pe distanța București Nord-Craiova a avut 280 de locuri disponibile și a avut un grad de ocupare mai mic de 50% cu o ora înainte de plecare, ultimul termen când ar fi fost posibila tehnic suplimentarea cu vagoane. Restul călătorilor s-au prezentat la case sau direct la tren, în ultimul moment, înainte de plecarea trenului. Din momentul ocupării celor 280 de locuri, anumiți călători au ignorat anunțul personalului CFR Călători prin care li s-a comunicat faptul că trenul este închis de la vânzare. Acestora li s-au adăugat posesorii de abonamente care nu și-au făcut rezervări din timp. Distanța pe care a fost aglomerație a fost București Nord-Videle”.
”Facem apel la călători să nu mai urce în tren dacă la casa de bilete li se spune ca toate locurile sunt vândute. Facem apel la călători să evite aglomerația și să nu aleagă pentru destinația lor doar trenurile de la orele de vârf. Masca de protecție la bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare”, mai transmite CFR Călători.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro