Patru locatari de la Downing Street 10 și-au încetat mandatele înainte de termen din cauza diviziunile ideologice care răscolesc Partidul Conservator britanic pe tema relaţiei ţării lor cu UE în ultimii 30 de ani.

Margaret Thacher în 1990, John Major în 1997, David Cameron în 2016 şi acum Theresa May, toţi şi-au pierdut postul din cauza acestui subiect sensibil în țara care a avut mereu o relaţie problematică cu blocul comunitar.

O retrospectivă a istoriei Marii Britanii cu UE realizată de AFP arată că a fost o vreme când conservatorii britanici se manifestau ca eurofili. De altfel sub conducerea unui premier conservator, Edward Heath, Regatul Unit a aderat în anul 1973 la Comunitatea Economică Europeană, într-un moment în care laburiştii aflaţi şi atunci în opoziţie erau ostili acestei aderări, spre deosebire de situaţia actuală, când laburiştii se arată mai apropiaţi faţă de UE decât conservatorii.

În anii 80, însă, conservatorii au trecut în tabăra euroscepticilor, iar în 1988 la Colegiul din Bruges, Margaret Thatcher a respins ideea ”unui superstat european care să-şi exercite dominaţia de la Bruxelles”.

De altfel, Thatcher a fost prima dintre ”victimele” UE. Uniunea Economică şi Monetară europeană – printre alţi factori, cum ar fi adoptarea unui ”poll tax”, un impozit local foarte nepopular – avea să contribuie la căderea ”Doamnei de Fier”. Poziţia sa intransigentă în acest dosar şi diatribele sale anti-europene au condus la declanşarea procedurii de destituire a ei de către deputaţii conservatori eurofili, mai ales Geoffrey Howe şi Michael Heseltine, iar în final Margaret Thatcher a demisionat.

Urmașii eurosceptici ai lui Thatcher și-au întărit ostilitatea faţă de Bruxelles la mijlocul anilor ’90, odată cu crearea partidului UKIP, care pleda pentru ieşirea din UE.

John Major, succesorul Doamnei de Fier a avut de înfruntat o revoltă permanentă a euroscepticilor, care îi vor slăbi poziţia înainte ca laburistul Tony Blair să-i dea lovitura de graţie câştigând alegerile din anul 1997.

Tory au revenit la putere în 2010 și au fost chiar mai înverşunaţi ca oricând împotriva Bruxelles-ului.

Criza zonei euro şi imigraţia masivă din alte state ale UE alimentează radicalizarea dezbaterii ce îl determină pe premierul David Cameron să convoace pentru 23 iunie 2016 referendumul care va decide ruptura de blocul comunitar.

După ce a pierdut referendumul din 2016, David Cameron a demisionat, devenind astfel cel de-al treilea premier britanic doborât de problema europenă.

Aproape trei ani mai târziu, Theresa May, cea căreia Cameron i-a predat ștafeta, predă şi ea armele.


Citește și: Alegeri europarlamentare 2019 în România | Tot ce trebuie să știi despre cum se poate vota pe 26 mai


 

EXCLUSIV „Aveam mentalitate de român infect!! Bani, mașini, femei” 😮 - Mărturie ȘOCANTĂ a unui mare talent al fotbalului românesc
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV „Aveam mentalitate de român infect!! Bani, mașini, femei” 😮 - Mărturie ȘOCANTĂ a unui mare talent al fotbalului românesc
ȘOC! Vestea INCREDIBILĂ pentru România din decembrie! Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul!
Playtech.ro
ȘOC! Vestea INCREDIBILĂ pentru România din decembrie! Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul!
ANIMAŢIE GRAFICĂ | Filmul accidentului din Botoşani, în care un bărbat a murit  la două zile de la nuntă. O decizie pe care a luat-o la patru dimineaţa l-a costat viaţa
Observatornews.ro
ANIMAŢIE GRAFICĂ | Filmul accidentului din Botoşani, în care un bărbat a murit la două zile de la nuntă. O decizie pe care a luat-o la patru dimineaţa l-a costat viaţa
Horoscop 25 octombrie 2021. Scorpionii au parte de susținere și de încurajări, dar realitatea este diferită de ceea ce aud
HOROSCOP
Horoscop 25 octombrie 2021. Scorpionii au parte de susținere și de încurajări, dar realitatea este diferită de ceea ce aud
Tragedie la o zi după nuntă. Mirele a murit în mașina condusă de cavalerul de onoare
Știrileprotv.ro
Tragedie la o zi după nuntă. Mirele a murit în mașina condusă de cavalerul de onoare
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele