Cuprins:
„Prioritatea noastră absolută va fi să ne angajăm într-un dialog fără întârziere, să examinăm care sunt interesele comune și să ne pregătim pentru negocieri”, a spus von der Leyen despre relațiile UE cu noua administrație Trump.
„Vom fi pragmatici, dar nu vom renunța la principiile noastre. Să ne protejăm interesele și să ne apărăm valorile, acesta este stilul european”, a indicat șefa Comisiei Europene, sugerând existența unei opoziții ideologice între UE și noua conducere a SUA.
Sursa: World Economic Forum
Ursula von der Leyen a ținut să apere Acordul climatic de la Paris, din care Donald Trump a retras SUA pentru a doua oară, chiar din prima zi de mandat la Casa Albă. Acest acord „rămâne cea mai bună speranţă pentru întreaga omenire”, a subliniat ea.
În aşteptarea modului în care va evolua relaţia cu noul preşedinte american, Ursula von der Leyen a dat tonul: „Europa va continua să promoveze cooperarea, nu doar cu prietenii noştri vechi, care ne împărtăşesc valorile, ci şi cu toate ţările cu care avem interese comune”.
Vizită în India și mână întinsă Chinei
„Mesajul pe care-l adresăm restului lumii este simplu: suntem pregătiţi să ne angajăm într-un dialog cu voi, dacă acest lucru poate conduce la avantaje reciproce”, a dat asigurări ea.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_1049dcf82524d85983d605a1d1185ce5.jpg)
Von der Leyen a anunţat o vizită în India, o mare economie emergentă, şi a dat asigurări totodată că UE este pregătită să „întindă mâna” şi să-şi „aprofundeze” și „reechilibreze” relaţia cu China „într-un spirit de echitate și reciprocitate”.
Vicepremierul chinez Ding Xuexiang, care i-a succedat la tribuna de la Davos, nu a răspuns în mod direct acestei propuneri. El a apărat însă multilateralismul şi a îndemnat la „soluţionarea disputelor şi a diferendelor prin dialog”. „Protecţionismul nu duce nicăieri şi nu există un învingător în războaiele comerciale”, a avertizat Xuexiang.
Avertisment asupra războaielor comerciale
Abia reînvestit, Donald Trump a deschis un nou front în războaiele sale comerciale. El a promis să suprataxeze cu „25%” produsele mexicane şi canadiene începând cu 1 februarie. Produsele chinezeşti nu sunt vizate imediat, însă Trump a ameninţat în campanie să le aplice taxe vamale de 60%, chiar mai mult.
Relaţiile comerciale sunt tensionate şi între UE şi China. Numărul litigiilor este în creştere, însă o măsură extrem de emblematică a fost impunerea anul trecut de către Bruxelles a unei suprataxări a maşinilor fabricate în China.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_79071763ce178b3e4c1c8db1ef183910.jpg)
Ursula von der Leyen a insistat asupra colaborării economice pentru a evita o „cursă globală spre abis” și a avertizat că „nu este în interesul nimănui să rupă legăturile”, aluzie la amenințările lui Trump cu impunerea de taxe vamale, o politică protecționistă contrară globalizării.
Sprijin pentru o Ucraină independentă
În ceea ce privește războiul din Ucraina, președinta Comisiei Europene a reafirmat că UE va continua să sprijine militar și economic țara atacată de Rusia. În cazul unor negocieri de pace, ea a spus că „este important ca Ucraina să rămână o țară independentă” și „să decidă asupra propriului său teritoriu”.
Donald Trump, care se va adresa joi Forumului de la Davos printr-o intervenție online, a criticat în campanie ajutorul militar acordat de fostul președinte Joe Biden și a promis încheierea păcii cât mai repede cu putință.
El nu a făcut referiri la acest război în discursul de învestire, dar l-a criticat pe liderul rus Vladimir Putin într-o serie de comentarii făcute în Biroul Oval. Președintele ucrainean Volodimir „Zelenski vrea un acord. Eu nu știu dacă Putin și-l dorește, probabil. (…) Cred că va distruge Rusia dacă nu va face pace”, a spus Trump în fața unor jurnaliști.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_9b5205b8b55c5c917ce3752ff9f13520.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_90c1dca0bda76907555c96273cfa7798.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_c952fd6a6710c70aabd963f93a469e8f.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_e1dc642cc80044169d3ee5c5a651c5f4.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_c2e4f004d7cd8a7610ecaab17bd352b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_daf2ffe407e8231a6b7485db26d93eac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_1a36131361fabd4f831cc43a564c4a6e.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_9cd4b8c31889dc5ded86db60a4db65b9.jpg)