Deşi şi-a revenit, viaţa ei a rămas multe zile sub semnul întrebării. Şi totuşi a continuat să lupte. Şi miracolul s-a produs. Spectaculos, Andreea Drăgoi, balerina din Cluj, în vârstă de 22 de ani, şi-a revenit. Vorbeşte, merge şi zâmbeşte, pentru că în curând îşi va relua antrenamentele. Tânăra vrea să danseze din nou!
Pe 13 august, în condiţii misterioase, balerina Andreea Drăgoi, din Cluj, se prăvălea de la etajul trei al unui bloc din Costineşti, judeţul Constanţa. Tânăra lucra ca animatoare pe litoral, iar poliţiştii nu au reuşit să pună cap la cap întâmplările de atunci.
Zilele ce au urmat au fost un coşmar pentru familia Andreei. La spitalul din Constanţa, tânăra era în comă profundă, iar medicii îi dădeau şanse minime de supravieţuire.
Chiar şi după două săptămâni, când a fost mutată la un spital din Cluj, starea ei era incertă, iar doctorii i-au spus că nu va mai dansa niciodată. Dar balerina n-a vrut să renunţe la luptă.
De câteva zile, Andreea a început să iasă, însoţită de tatăl său, la plimbare în parc şi în curând îşi va relua antrenamentele.
“Mă simt foarte bine, iar de săptămâna viitoare voi începe, încet, încet, repetiţiile la balet. Nu-mi amintesc încă ce s-a întâmplat. Deocamdată, îmi doresc doar să îmi fie bine şi să îmi pot urma visul: baletul“, a spus Andreea.