Iubesc croazierele şi le recomand cu mâna pe inimă! Sunt produse turistice aparte, care ofertă confort şi amintiri cu duiumul. Şi, bineînţeles, şansa de a vedea, într-un timp relativ scurt, mai multe destinaţii.
Personal, am călătorit în Caraibe cu două dintre cele mai mari şi mai luxoase vase din lume. Ţin minte că, la prima îmbarcare, ne-a luat câteva zile să descoperim imensul hotel plutitor pe care ne aflam (n-am ajuns pe puntea 1, acolo unde are acces doar echipajul, şi nici în cală).
Avea 14 etaje şi peste 300 de metri lungime. Teatre, cinematografe, discoteci, baruri, magazine, bibliotecă, internet, restaurante, sală de fitness, pistă de alergare, teren de baschet, teren de golf, perete de căţărat, cazinou, zonă pentru copii şi zonă pentru adolescenţi, capelă unde se ţineau, în fiecare zi, servicii religioase pentru fiecare cult, zonă de spa… În fiecare zi, exista o listă lungă de activităţi.
Seara, primeam în cameră un fel de ziar al vasului nostru, Navigator of the Seas, cu programul pentru a doua zi, frumos desfăşurat pe ore. Iar dacă nu aveam chef să coborâm de pe vas, în zilele în care ajungeam la malul unei insule caraibiene, nu aveam timp să ne plictisim. Înainte de a vă recomanda două croaziere, una cu plecare din Constanţa şi una din Caraibe, vreau să vă dau câteva informaţii utile.
La îmbarcare, turistul primeşte un card “SeaPass”- practic, un paşaport care permite accesul în orice zonă a vasului şi în orice oraş în care veţi debarca. Fără acest card nu puteţi urca sau coborî de pe vas, nu puteţi intra în cameră, nu aveţi acces la internet. Tot ce cumpăraţi de pe vas se plăteşte tot cu acest card, banii gheaţă nu sunt acceptaţi.
La finalul călătoriei, suma cheltuită pe vas, inclusiv bacşişul lăsat chelnerilor, cameristei şi barmanilor, se retrage de pe cardul personal. După cazare, de regulă, se face un instructaj de salvare, la care participarea este obligatorie. Durează destul de mult, dar este important! În prima seară, căpitanul vasului vă invită la recepţia de “Bun venit”, oferindu-vă şampanie şi mici gustări.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_28e0ed4e13603fefed948b6ab720a32e.jpg)
Oferte tentante
MSC Opera – Croazieră Marea Neagră şi Marea Mediterană – de la 859 de euro/persoană.
Include: 14 nopţi de cazare, toate mesele la bordul navei, băuturile nonalcoolice din timpul meselor principale ale zilei (doar la bufet) – apă, ceai, lapte, cafea -, un program de activităţi în zilele petrecute în largul mării şi o varietate de oferte de divertisment seara, petrecerea de bun venit oferită de căpitan, seara de gală cu o cină specială.
Amănunte: agenţia Gulliver Tours (www.gullivertours. ro), Telefon: 021.794.75.07. Itinerariu: Constanţa – Soci – Istanbul – Mykonos – Santorini – Cefalonia – Dubrovnik – Veneţia – Bari – Constanţa.
Croazieră Marea Caraibilor – vasul Horizon – de la 850 de euro/persoană.
Include: zbor cu avionul Madrid-Santo Domingo, 7 nopţi cazare pe vas. Detalii pe www.besttourism.ro, telefon: 031.226.33.25.
Itinerariu: Rep. Dominicană/ Santo Domingo – St. Maarten/Philipsburg – Venezuela – Insula Margarita – Rep.Dominicană/ Santo Domingo.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_16edc9c8ab7c163ab7114beac3869d6c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_0893ece2b27407089ae9f81eea0a212e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_87d0a533efca72e8b1235ed0252f48a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b07f21e4fd4336fad25ce35bce2714ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_65b02938582fbd0fed585190a897c8fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_92626cacbe8b198d044943a603954fbf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_5388af39f0c06dd987e049dbc244fb1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_0aae9028327bc42978700a3fb079e003.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_a3d337359f0edcfd8327bafc01b5c985.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.