Vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de Astra Zeneca, în colaborare cu Universitatea Oxford, a ajuns în faza a III-a, cea a studiilor clinice de amploare. În această etapă, vaccinul va fi testat pe 2.000 de persoane sănătoase, cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani, relatează Mediafax.
Fazele I și II efectuate în Marea Britanie au generat un răspuns imunitar puternic în organismul tuturor celor peste 1.000 de persoane care au fost vaccinate.
Totodată, Astra Zeneca s-a angajat să nu facă profit de pe urma acestui vaccin în timpul pandemiei, astfel că o doză din vaccinul numit AZD1222 va costa aproximativ 2,5 euro în Europa.
Comisia Europeană a ajuns la un acord cu Astra Zeneca pentru cumpărarea vaccinului, precum și pentru a dona anumite cantități țărilor cu venituri mici și medii.
Contractul prevede cumpărarea a 300 de milioane de doze de vaccin de la compania farmaceutică, cu posibilitatea de a mai achiziționa încă 100 de milioane de doze în numele statelor membre ale Uniunii Europene.