Carryn Owens a fost invitată președintelui american, fiind așezată lângă Melania Trump și fiica liderului de la Casa Albă, Ivanka.

Văduva unui soldat ucis, invitată la discursul lui Trump în fața Congresului. Femeia a fost aplaudată de toată sala

Femeia este soția primului soldat care a murit în timpul mandatului lui Donald Trump. William Ryan Owens a decedat în urma unui raid antiterorist din Yemen, aceasta fiind prima operațiune de acest fel autorizată de Donald Trump. Președintele american a susținut atunci că operațiunea a fost una de succes, motiv pentru care a fost aspru criticat. Acum, el pare să fi recunoscut că raidul nu a decurs așa cum ar fi trebuit.

“Ryan a murit așa cum a trăit, ca un erou  – luptând împotriva terorismului și asigurându-ne țara”, a afirmat Donald Trump la începutul discursului său, după ce a anunțat că văduva acestuia se află în sală.

Cuvintele lui Donald Trump au fost urmate de ovații, în timp ce femeia a început să plângă. Timp de aproximativ două minute, ea a fost aplaudată de toți cei prezenți din sală, momentul fiind unul extrem de emoționant.

Tatăl soldatului a refuzat să-l întâlnească pe Trump

Anterior, tatăl soldatului ucis în raid a refuzat să-l întâlnească pe președintele american, atunci când trupul fiului său a fost adus acasă. ”Îmi pare rău, nu vreau să-l văd”, i-a spus el unui capelan la vremea respectivă.

”Le-am spus că nu vreau să fac o scenă, dar că nu mă lăsa conştiinţa să vorbesc cu el”, a continuat acesta pentru presa americană.

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.