«Am dus-o bine cu el»

Pentru Băsescu însă, ăsta a fost doar începutul urcuşului. “Până în anul III, a reuşit să devină şef peste toţi cursanţii de la Institut, nu mai ştiu exact câţi eram, câteva sute. El supraveghea totul, el propunea permisiile pentru toţi, prin el se făceau o mulţime de chestii care ţineau de bunul mers al lucrurilor într-o unitate cu specific militar. Avantajele lui erau că avea un program evident mai lejer şi că făcea ceea ce îi plăcea. Şi chiar am dus-o bine cu el”, continuă nostalgic Creţu, care consideră şi în ziua de astăzi că Băsescu este un om corect, dificil uneori, dar cu un accentuat spirit justiţiar, “care l-a ajutat foarte mult în carieră, mai ales în cea politică”.

«Era comunist din convingere»

4374-244951-b.jpgAscensiunea în meserie a lui Traian Băsescu a fost atent pusă la punct de actualul şef de stat. Conform declaraţiilor lui Valeriu Creţu, ştiind că o legătură strânsă cu structurile de partid din acea vreme i-ar putea înlesni urcuşul pe scară profesională, Băsescu s-a implicat activ în organizarea evenimentelor culturale care ridicau în slăvi partidul comunist şi pe Ceauşescu: “A ştiut mereu să profite de orice oportunitate apărută. Era membru PCR şi şeful pe partea civilă al cursanţilor de la Institut, aşa că organizarea diverselor manifestări specifice vremurilor i-a venit mănuşă. Ştia că asta l-ar putea ajuta mai târziu în meserie şi nu s-a dat la o parte. Practic, era comunist din convingere, făcea totul chiar crezând în acele idei. Pe lângă organizarea evenimentelor, Traian recita pţzii patriotice, despre partid, ba chiar se băga şi la cântat. Era în elementul lui!”.

REPORTAJ. „Noi n-o să fim niciodată încadrați în societatea lor, asta e minciună”. După 13 ani în Italia, o familie de români visează să se întoarcă acasă
Recomandări
REPORTAJ. „Noi n-o să fim niciodată încadrați în societatea lor, asta e minciună”. După 13 ani în Italia, o familie de români visează să se întoarcă acasă

Din saltul politic fulminant al fostului său coleg, Valeriu Creţu nu-şi poate explica nici astăzi o etapă: numirea în 1989 în funcţia de director general al Inspectoratului pentru Navigaţie Civilă din cadrul Ministerului Transporturilor: “Nu pot să-mi dau seama cum a ajuns într-o funcţie atât de importantă, mai ales pe vremea lui Ceauşescu. Deşi era un foarte bun profesionist în tot ceea ce făcea”.

Avantajele marinarului:blugi, ţigări şi whisky

După fiecare voiaj în străinătate, toţi membrii echipajului de pe navele româneşti aduceau acasă diverse mărfuri care se găseau foarte greu pe la noi. Excepţie n-au făcut nici Valeriu Creţu sau Traian Băsescu.
4374-244953-bau.jpg
4374-244954-67capturarv.jpg“Plecam cu lunile pe mare, de uitai că eşti însurat. Ştiam totul despre toţi membrii echipajului şi ei despre noi, că n-aveam ce face şi vorbeam de ce-i pe-acasă, de una, de alta, de soţie, de amantă, de prieteni. Noi aveam diurnă între 2 şi 6 dolari pe zi, ceea ce era ceva, că atunci dolarul era mult mai puternic ca acum”, povesteşte Valeriu Creţu, care n-a uitat nici cât de “încărcaţi” veneau înapoi în România: “Întotdeauna, pe vremea lui Ceauşescu, trebuia să declari la vamă, cum intrai în port, tot ceea ce ai adus: blugi, cafea, ţigări, whisky… Dar absolut tot. Te notau în acte cu toată marfa ta şi te lăsau după aceea să o iei acasă”.

Lista câștigătorilor de la Cannes: șocantul „Triangle of Sadness” ia trofeul, „R.M.N.” al lui Mungiu rămâne pe dinafară. Ce film a fost cel mai aplaudat?
Recomandări
Lista câștigătorilor de la Cannes: șocantul „Triangle of Sadness” ia trofeul, „R.M.N.” al lui Mungiu rămâne pe dinafară. Ce film a fost cel mai aplaudat?

«Te lăsau să treci preţul mărfurilor»

“Însă trebuia să fii deştept: ei neavând de unde să ştie cât costa o pereche de blugi în Singapore, de exemplu, te lăsau pe tine să treci preţul. Aşa că treceai în acte că ai adus 10 perechi de blugi, pe care ai plătit doi dolari, şi aşa mai departe. În plus, trebuia să te încadrezi şi în sumă: aveai diurnă pe toată perioada deplasării de 100 de dolari, să zicem, n-aveai cum să cheltui mai mult. Ca să nu bată la ochi, mai treceai că ai adus marfă sau cadouri şi în funcţie de membrii familiei: blugi de damă, dacă aveai fete, invers, dacă aveai băieţi. Şi eu, şi Traian am procedat la fel, pentru că toată lumea făcea aşa: dădeam apoi blugii, ţigările, cafeaua, whisky-ul sau ce aduceam noi contra carne sau ce nu găseam în comerţ”.

Biserica de la capătul României. Lupta unui fost militar în Irak ajuns preot să-i ajute pe bătrânii și pe copiii dintr-o parohie din Deltă: „Dumnezeu mi-a zis: «Măi, tu rămâi aici!»”
Recomandări
Biserica de la capătul României. Lupta unui fost militar în Irak ajuns preot să-i ajute pe bătrânii și pe copiii dintr-o parohie din Deltă: „Dumnezeu mi-a zis: «Măi, tu rămâi aici!»”

«Nu Traian a vândut flota noastră!»

Prin natura funcţiei actuale – inspector gradul I A în cadrul Autorităţii Navale Române -, Valeriu Creţu are o părere bine conturată şi de- spre soarta flotei române, pe care Traian Băsescu este acuzat că a vândut-o.
4374-244955-67024.jpg
“Prostii, nu Băsescu a vândut flota, ci alţii. De altfel, s-a şi dovedit acest lucru. În ziua de azi mă întâlnesc cu nave de-ale noastre aflate însă sub alte pavilioane. Ştiţi ce s-a întâmplat, de fapt? Unii băieţi deştepţi au contractat credite uriaşe şi au girat cu navele noastre, iar când n-au mai avut cum să achite datoriile, banca a venit şi le-a confiscat, apoi le-a vândut pe un preţ de nimic, de multe ori chiar celor care făcuseră creditele. Totul a fost o manevră, dar se practică, altfel n-am avea atâţia milionari apăruţi aşa, peste noapte”, încheie supărat colegul de facultate al preşedintelui ţării.

Chefuri în vila din Neptun

Cum este invitat, cel puţin o dată pe an, la revederea generaţiilor care au absolvit Institutul Mircea cel Bătrân, Traian Băsescu răspunde mai mereu prezent.

4374-244961-untitled32.jpg

“Ne vedem cu toţii, care mai suntem prin ţară sau în viaţă, ne-aducem aminte, râdem, ne mai distrăm şi noi. De obicei, Traian ne invită pe toţi la vila de protocol de la Neptun, unde ne prinde dimineaţa la poveşti”, mărturiseşte Valeriu Creţu, prieten vechi cu primul “cârmaci” al ţării.

Urmărește-ne pe Google News
Metoda șocantă prin care o jurnalistă și-a dat seama că iubitul ei o înșală: „Începuse să...”
GSP.RO
Metoda șocantă prin care o jurnalistă și-a dat seama că iubitul ei o înșală: „Începuse să...”
ȘOC TOTAL! Telefonul pe care l-a primit Putin! Amenințări fără precedent, totul e ireal!
Playtech.ro
ȘOC TOTAL! Telefonul pe care l-a primit Putin! Amenințări fără precedent, totul e ireal!
"Băiatu', vezi că face valuri!" Haz de necaz la Constanţa. Un tânăr a ieşit la plimbare cu caiacul pe promenada din Mamaia
Observatornews.ro
"Băiatu', vezi că face valuri!" Haz de necaz la Constanţa. Un tânăr a ieşit la plimbare cu caiacul pe promenada din Mamaia
Horoscop 29 mai 2022. Balanțele caută siguranță, dar poate că nu o caută unde trebuie, dacă nu au găsit-o deja
HOROSCOP
Horoscop 29 mai 2022. Balanțele caută siguranță, dar poate că nu o caută unde trebuie, dacă nu au găsit-o deja
Un nou incident șocant în SUA. Mai multe persoane au fost împușcate
Știrileprotv.ro
Un nou incident șocant în SUA. Mai multe persoane au fost împușcate
A invitat un fotbalist acasă şi a rămas mască. Ce au făcut: ”Acum nu ştiu dacă îi mai place”
Orangesport.ro
A invitat un fotbalist acasă şi a rămas mască. Ce au făcut: ”Acum nu ştiu dacă îi mai place”
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama
PUBLICITATE
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama