Valeriu Gheorghiţă: Încărcătura virală a celor infectaţi cu varianta Delta este de 1.000 de ori mai mare decât la variantele anterioare

Comentează
Valeriu Gheorghiță, despre imunizarea anti-COVID-19: „Nu cred că vom ajunge să facem vaccinare sezonieră ca la gripă”

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, a atras atenţia în faţa membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului că, în cazul infectării cu varianta Delta a virusului, media vârstei persoanelor decedate a scăzut de la 71 de ani la 68 de ani, iar 12% dintre cei decedaţi nu aveau boli asociate, informează Agerpres.

Valeriu Gheorghiţă a precizat că varianta Delta începe să afecteze şi persoanele mai tinere, după ce a constatat o scădere a mediei vârstei de la 71 de ani la 68 de ani la persoanele decedate.

„Şi dacă înainte, 94% dintre persoanele care, din păcate, au decedat, prin COVID-19, aveau comorbidităţi, în momentul de faţă, acest procent a scăzut la 88%. Deci, practic, 12% din persoanele care şi-au pierdut viaţa în ultima lună din cauza COVID-19 au fost persoane care nu aveau boli asociate”, a explicat Valeriu Gheorghiţă la şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului, unde a cerut difuzarea în regim de campanie de interes public a unor spoturi referitoare la vaccinarea anti-COVID a copiilor de peste 12 ani.

Or, asta ne ridică această problemă legată de posibilitatea de a declanşa forme mai grave. Şi este cumva logic, pentru că încărcătura virală a persoanelor infectate cu varianta Delta este, se pare, de 1.000 de ori mai mare decât la persoanele infectate cu formele anterioare. Valeriu Gheorghiţă:

Campanie de promovare a vaccinării anti-COVID a copiilor de peste 12 ani

Consiliul Naţional al Audiovizualului a aprobat marţi o solicitare a Secretariatul General al Guvernului privind difuzarea în regim de campanie de interes public a unor spoturi referitoare la vaccinarea copiilor de peste 12 ani împotriva COVID-19.

Prezent online la şedinţa CNA, Valeriu Gheorghiţă a declarat că spoturile se adresează, în primul rând, părinţilor şi reprezentanţilor minorilor peste 12 ani, care sunt eligibili pentru imunizare, în condiţiile în care infecţia cu varianta Delta a virusului are o transmisibilitate mai mare în rândul copiilor, în general al tinerilor.

Spoturile, în format de 30 şi 60 de secunde şi care urmează să fie difuzate timp de trei luni la TV şi în mediul online, au următorul mesaj: „Ce-ai face ca să-ţi ştii mereu copilul în siguranţă. Copiii sunt şi ei expuşi la infectare şi pot transmite COVID-19. Alege să-i vaccinezi pe ai tăi pentru a se putea bucura în siguranţă de copilărie. O campanie a Guvernului României şi UNICEF”.

El a precizat că se are în vedere ca acest spot să fie difuzat în special la televiziune, împreună cu cele trei spoturi Manifesto. Cele trei materiale „Ce conţine vaccinul?” urmează să fie retrase, deoarece „au început să fie epuizate ca mesaj”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Întrebat de Dorina Rusu, membru al CNA, în ce măsură campania video de vaccinare împotriva COVID-19 a contribuit la creşterea numărului persoanelor imunizate, acesta a menţionat că, în ciuda faptului că nu s-a înregistrat „o creştere semnificativă, este greu de estimat ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost difuzate spoturile”.

Este foarte posibil ca numărul celor care s-au vaccinat să fi fost mult mai mic în lipsa acestor materiale de promovare. (…) Dar noi vom continua şi credem că, în perioada următoare, este important să venim cu mesaje care să promoveze şi să sprijine campania de vaccinare împotriva COVID-19. Cred că numărul celor care se vaccinau ar fi fost mult mai mic dacă nu erau aceste materiale.Valeriu Gheorghiţă:

Preşedintele CNCAV a mai spus că există o perspectivă de a obţine autorizarea vaccinării împotriva COVID-19 pentru copiii de 5-11 ani către sfârşitul anului, însă promovarea în cazul acestei grupe de vârstă va fi către cei cu afecţiuni cronice.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
MONDEN
Adina Buzatu în ziua nuntii fiicei sale, Sara
11:23
Cum a apărut Adina Buzatu la nunta fiicei sale, Sara. Andreea Marin a reacționat imediat
Cuiță Sterp alături de familia lui și de Geta Sterp, care a anunțat că e însărcinată pentru a doua oară la 30 de ani | Foto: Instagram
11:04
Culiță Sterp și-a surprins fanii: „Se mărește familia noastră”. Cum au reacționat internauții la anunțul despre Geta, sora artistului
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
12:04
Ce mănâncă Elena Gheorghe timp de 7 zile la început de toamnă:„Metalele grele ies din corp și te simți mult mai bine”
12:01
Fragmente de dronă, găsite și neutralizate de militarii români pe plaja de la Capu Midia
12:00
Câți bani primește Radu Vâlcan să prezinte „Insula Iubirii”. Suma pe care i-o oferă Antena 1
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Vedere aeriană realizată cu o dronă a plajei Ksamil, a apelor turcoaz și a insulelor din sudul Albaniei
11:30
Albania, destinația europeană vedetă pentru 2027. Turiștii călătoresc acolo pentru peisaje superbe și prețuri mici
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
11:00
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Trei tineri au planificat cu Gemini o ascensiune pe un munte de peste 4.300 de metri şi au rămas blocați pe vârful Muntelui Shasta, California. Sursă foto: Getty Images
10:17
Trei tineri au planificat cu Gemini o ascensiune pe un munte de peste 4.300 de metri şi au rămas blocați acolo: „Ne-am bazat prea mult pe AI”
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10:00
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Un avion zburând prin cerul albastru și printre nori
08:48
Românii vor putea zbura direct din Târgu Mureș către Alicante, începând din ianuarie 2027. Cât costă un bilet și când se pun în vânzare
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală