În Vama Nădlac domnește haosul. Oamenii au protestat, sâmbătă, pentru modul în care autoritățile au gestionat intrarea în țară, fiind nevoiți să aștepte și opt ore pentru a trece granița, iar furia și-a spus cuvântul.

Situația s-a repetat și duminică. Se înaintează cu greu, iar după drumul lung oamenii nu mai au răbdare. Mai mult, românii au avut de înfruntat și regulile din țările vecine.

În ultimele două ore, de la ora 14.00 la 16.00, femeia a avansat doar 2 kilometri.

”Am plecat vineri din Londra și stau la Nădlac de la 6 dimineața. Problema cea mai mare a fost că mi-am pus viața în pericol din cauza regulilor. În Austria, autoritățile nu permit tranzitarea decât de la ora 17:00, practic de acolo nu ai voie să oprești decât să alimentezi. Nu ți se spune unde sau cum. Am ajuns în Ungaria pe la ora șapte, ne-am blocat pe autostradă pentru că era atât de mare coada, erau mii de mașini pe autostradă, nu am mai văzut așa ceva. Am stat acolo 3 ore până să ajungem în sfârșit la punctul de trecere al frontierei la unguri”, a povestit femeia pentru Libertatea.

Aceasta a spus că de când a plecat din Londra, acolo unde locuiește de ani buni, a trăit un adevărat coșmar.

”Ne-au luat pașapoartele noastre în mână, nici măcar nu s-au uitat la poză sau la noi. Au luat pașapoartele, au văzut că sunt două persoane în mașină, ni le-au dat înapoi și au lipit un sticker pe parbriz care zice Only for transit. Ni s-a spus că până la 6 dimineața trebuie să părăsim Ungaria și că nu avem voie să ne oprim decât la patru benzinării clar stabilite. Problema a fost că a plouat, a fost ceață, lumea era obosită. Poate alții au și alți șoferi în mașină, nu știu exact cum reușesc să facă drumul. Mie, personal, mi s-a părut incredibil de periculos ce am făcut. Am ajuns aici, la Vama Nădlac și stăm de la 6 dimineața. Sunt mii de TIR-uri, pe toată linia orizontului cât se vede, iar în față mașini”, a mai spus femeia.

VIDEO | Infernul din Vama Nădlac. Disperarea unei femei care e blocată de peste 10 ore la frontieră: „E o bătaie de joc incredibilă”

În Vama Nădlac, s-a lovit de o altă problemă.

”Oamenii sunt disperați, claxonează, au copii cu ei. Oameni chinuiți de pe drum și mai mult de atât, bărbații ies și își fac nevoile lângă mașină. Eu ca femeie am fost nevoită să fac pipi în sticlă, în mașină. E câmp nu ai unde să mergi. Apă nu mai am. Nu am de unde să-mi cumpăr. Nu avem voie să plecăm de aici, e o bătaie de joc incredibilă”, a mai spus aceasta.

VIDEO | Infernul din Vama Nădlac. Disperarea unei femei care e blocată de peste 10 ore la frontieră: „E o bătaie de joc incredibilă”
Vama Nădlac| sursa foto: cititor Libertatea

A trimis mesaje și Ministerului de Interne, însă nu primit niciun răspuns.

”Absolut nimic nu ne-au zis autoritățile. Nu a venit nimeni de la poliție, stăm ca proștii. Am înțeles că stăm atât de mult pentru că este un singur doctor care face controale. Ne trimit în izolare două săptămâni. Înainte să plec din Londra am citit tot pe site-ul MAE să văd exact regulile și nu s-a ținut cont de niciuna din orele alea. A fost în haos”, a mai povestit femeia.

Aceasta a spus că a ales să se întoarcă acasă pentru că firma la care lucrează în Anglia a transmis că activitatea la birou va fi reluată abia în septembrie și vrea să stea acasă pentru a-și ajuta familia.

Comunicatul Poliției de Frontieră

După haosul de duminică a venit și o reacție din partea Poliției de Frontieră care au spus că au luat măsuri pentru fluidizarea traficului:

” -Orientarea autoturismelor spre toate punctele de intrare în țară (decizie luată prin întelegere cu autoritățile din Ungaria)

 -Suplimentarea numărului de cadre medicale în P.T.F.-uri -Suplimentarea punctelor de control (în care se efectuează verificările) inclusiv cu puncte mobile în care polițiștii de frontieră folosesc tablete electronice pentru efectuarea formalităților.

-Suplimentarea dispozitivului de frontieră cu echipaje de jandarmerie care acționează în profunzime și care au misiunea de a impune măsuri de distanțare între persoanele care așteaptă efectuarea formalităților de control.

-Mobilizarea în zona de frontieră a efectivelor de poliție și SMURD pentru menținerea ordinii publice și pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

– Persoanele care așteaptă pentru intrarea în țară au primit măști de protecție și apă,” se arată în comunicatul transmis de Poliția de Frontieră.

În Vama Nădlac, duminică, timpul de așteptare a ajuns la 8 ore. Potrivit ultimelor date primite de la Poliția de Frontieră, în ultimele 24 de ore 8.000 de români s-au întors acasă. Despre cum au gestionat autoritățile situația puteți citi aici.

Citeşte şi:

“Acei ochi albaștri mă vor urmări toată viața”. Experiența pe care au avut-o dinamoviștii Savenco și Mousavi într-un sat uitat de lume din Moldova

Primele sancțiuni după petrecerea din Herăstrău. Viceprimar: A fost suspendată autorizaţia de funcţionare a teraselor

Ministrul sănătăţii, apel către românii care se întorc în ţară: “Izolarea la domiciliu trebuie respectată cu stricteţe”

„Respir ușurată când îmi pleacă bălăriile” » Până aici a fost! Anamaria Prodan, declarații devastatoare: „NU stau să mă milogesc”
PARTENERI - GSP.RO
„Respir ușurată când îmi pleacă bălăriile” » Până aici a fost! Anamaria Prodan, declarații devastatoare: „NU stau să mă milogesc”
Sarah a EXPLODAT după escapada lui Reghe din Grecia. Fiica Prodancăi, RĂBUFNIRE ireală: Merită să fie...
Playtech.ro
Sarah a EXPLODAT după escapada lui Reghe din Grecia. Fiica Prodancăi, RĂBUFNIRE ireală: Merită să fie...
Alexandru, un român de 23 de ani din Spania, a fost bătut până la comă de gruparea "Fraţii Koala". Părinții speră la un miracol
Observatornews.ro
Alexandru, un român de 23 de ani din Spania, a fost bătut până la comă de gruparea "Fraţii Koala". Părinții speră la un miracol
Horoscop 1 august 2021. Fecioarele pot porni situații deosebit de neplăcute, care le pot afecta imaginea
HOROSCOP
Horoscop 1 august 2021. Fecioarele pot porni situații deosebit de neplăcute, care le pot afecta imaginea
Fenomenul care ar putea duce la moartea a 83 de milioane de oameni în următorii 80 de ani
Știrileprotv.ro
Fenomenul care ar putea duce la moartea a 83 de milioane de oameni în următorii 80 de ani
Cum a ajuns o tânără speranţă a ţării în sport vedetă în filme pentru adulţi. "Când i-am spus mamei, a fost şocată"
Telekomsport
Cum a ajuns o tânără speranţă a ţării în sport vedetă în filme pentru adulţi. "Când i-am spus mamei, a fost şocată"
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%
PUBLICITATE
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%