De la aflarea veştii că Walter Palmer (55 de ani), un dentist din SUA, e cel care l-a omorât pe Cecil, cel mai iubit leu din rezervaţia Hwange, americanul e de negăsit. Vecinii spun că nu l-au mai văzut, iar la serviciu nu a mai venit de câteva zile.
Cei care îi condamnă gestul sângeros s-au adunat în faţa casei lui, lăsând mesaje în care îl fac laş sau criminal ori îi trimit ameninţări cu moartea. O mobilizare mult mai mare a fost în mediul virtual, unde se cere extrădarea lui Palmer în Zimbabwe, într-o petiţie semnată de peste 100.000 de oameni. Criticii dentistului au făcut chiar bannere cu sintagma “Je suis Cecil”.
La 1 iulie, Cecil a fost ademenit în afara parcului natural, rănit cu o săgeată şi vânat 40 de ore, înainte să fie împuşcat mortal. A fost apoi jupuit, decapitat şi adjudecat ca trofeu de Palmer. Cecil (13 ani) avea ca semn distinctiv coama neagră, care l-a făcut să devină simbolul rezervaţiei din Zimbabwe.
La 7 ani, superbul exemplar şi-a întemeiat propria turmă, iar în ziua când a fost ucis erau 22 de membri, pui ai leului, dar şi adulţi primiţi de el în familie. Şi mai trist este că şi puii săi sunt sortiţi pieirii. Masculul care va prelua conducerea grupului îi va ucide pentru ca femelele să aducă pe lume propriii lui descendenţi, spun experţii.

Bianca Andreescu, întrebată direct: „Dacă sunt lesbiană? Hai s-o lămurim”
PARTENERI - GSP.RO
Bianca Andreescu, întrebată direct: „Dacă sunt lesbiană? Hai s-o lămurim”
Horoscop 23 ianuarie 2021. Gemenii trebuie să țină cont de părerile celorlalți, nu doar din vorbe, ci în mod real
HOROSCOP
Horoscop 23 ianuarie 2021. Gemenii trebuie să țină cont de părerile celorlalți, nu doar din vorbe, ci în mod real
VIDEO. Cel mai sincer dealer de droguri. Ce le-a spus polițiștilor când a fost oprit în trafic
Știrileprotv.ro
VIDEO. Cel mai sincer dealer de droguri. Ce le-a spus polițiștilor când a fost oprit în trafic
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Telekomsport
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Sore și Lidia Buble, protagonistele unui editorial fashion dintr-un viitor în care ochelarii de soare au microfon (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sore și Lidia Buble, protagonistele unui editorial fashion dintr-un viitor în care ochelarii de soare au microfon (PUBLICITATE)