Marian Vanghelie nu ştie cine ar fi putut filma o astfel de scenă „semitrucată”, dar a făcut aluzie că ar exista în interiorul PSD „unii care ar dori să aibă o conducere comodă”.

„Nu, o să aibă o conducere pe care o dorim noi, o conducere competentă şi care se bate pe principii social-democrate”, a avertizat el.

El nu a negat că există donaţii în PSD, la fel ca în orice partid, dar a arătat că nimeni nu a impus o limită în acest sens, şi, mai mult, că nu toţi cei care au candidat au dat bani.

„Asta e problema în România – când vom depăşi etapele astea mizerabile, care nu au nicio valoare. Dacă se dădeau (n.r. – în filmuleţ) 5 milioane de euro da, Mircea Geoană avea o problemă”, a spus Vanghelie.

Potrivit acestuia, filmuleţul este „semitrucat”, fiind puse cap la cap „nişte lucruri aranjate şi, în momentul în care se vine cu banii, se focusează”.

„Haideţi să fim serioşi, cu 5.000 de euro nici măcar nu putea să plătească afişele ‘candidatului X’. Se dă chitanţă. Nu există nicio limită minimă, fiecare dă ce poate, unii pot, unii nu pot. Dacă am face numai pentru cei cu bani, ar însemna că foarte mulţi oameni pregătiţi nu ar mai putea să intre în competiţie. Noi suntem un partid social-democrat şi încercăm să îmbinăm aceste lucruri. Cred că acolo este o chestie semitrucată, este o mizerie care nu are nicio valoare”, a spus Vanghelie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.