Patru scenarii și soluții de rezervă pentru criza energetică, după ce se închide Reactorul 2 de la Cernavodă

 1 comentariu

Există câteva scenarii și soluții de rezervă care sunt luate în calcul pentru a face față compensării de curent electric din România, odată ce se oprește și reactorul 2 al Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă, spun oficialii din Energie și experții consultați de Libertatea.

Urmărește, de luni până duminică, de la ora 18:00, Focus la Prima TV.

„O unitate nucleară de la Cernavodă are o capacitate instalată de 700 MW și acoperă aproximativ 9-10% din necesarul de consum la nivel național, iar împreună (reactorul 1 și 2 - n.r.) aproximativ 20%”, a precizat Cosmin Ghiță, directorul general al Nuclearelectrica, pentru Libertatea.

Reactorul 2 este programat să se închidă joi, 13 august, după ce reactorul 1 de la Cernavodă a fost oprit tot programat pe 28 iulie.

Cristian Bușoi: Vom importa mai mult din Bulgaria, la prețuri sensibil mai mari

Prima variantă pentru a putea face față situației, atunci când România va pierde 1.400 de MW, este importul mai mare de energie.

„Odată cu oprirea reactorului 2 de la Cernavodă, această pierdere de circa 700 MW va fi compensată prin import. Importurile sunt realizate din toate țările din regiune, în funcție de disponibilitățile pe piața zilei următoare, mai puțin prin contracte bilaterale”, a precizat Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, miercuri, pentru Libertatea.

Principala sursă este Bulgaria, țară în care noi exportăm energie în cursul zilei, pentru că nu avem capacități de stocare, iar seara o vrem înapoi. O cumpărăm, dar „la un preț sensibil mai mare”. Motivul: în orele de vârf, cererea este foarte mare.

De ce merge bine Kozlodui din Bulgaria, dar nu și Cernavodă din România

„Principalul loc din care am importat și probabil vom importa și în perioada următoare, mai ales că am crescut și capacitatea de interconectare pentru orele de vârf, este Bulgaria. Bulgaria este de o bună perioadă de timp o țară net exportatoare.

Centralea Kozlodui nu a fost afectată de debitul scăzut al Dunării, e o altă tehnologie acolo cu pompe diferite, față de tehnologia pe care o folosim în România.

Ei au o tehnologie rusească la Kozlodui, noi mergem cu tehnologia canadiană, plus că în aceste perioade îi ajută foarte mult investițiile făcute în baterii de stocare”, a explicat secretarul de stat în Energie.

Oficial din Energie: Facturile la lumină pot crește din toamnă

Cristian Bușoi nu exclude „posibilitatea teoretică” de creștere a facturilor la energie, deși spune că până în prezent nu avem niciun motiv să credem acest lucru.

„Nuclearelectrica și-a onorat contractele pe care le-a avut chiar după închiderea unității 1, prin găsirea unor soluții de contracte bilaterale și prin cumpărarea la rândul său de energie de pe PZU. Cât timp reactorul 2 funcționează, și-a onorat contractele față de marii furnizori, în principiu acolo unde sunt arondați cei mai mulți dintre consumatorii casnici și rezidențiali, adică acolo unde sunt cei mai mulți români”, spune oficialul.

Scumpirile pentru români se pot vedea din toamnă, mai ales dacă închiderea Reactorului 2 se va prelungi. Inițial, s-a vorbit de închidere pe o perioadă de două săptămâni.„Dacă situația închiderii Reactorului 2 se va prelungi o perioadă mai lungă de timp și furnizorii vor fi obligați să achiziționeze electricitate pentru o perioadă mai lungă de pe piața zilei următoare din regiune sau din România, este foarte posibil (să crească facturile - n.r.). În acest moment, e greu de cuantificat cu cât va fi această creștere, dar undeva în toamnă, atunci când se refac majoritatea contractelor, putem vedea acest efect”, admite Cristian Bușoi.

Creșterea prețurilor la energie nu va fi resimțită doar de consumatorii casnici, ci și de marii consumatori, cei industriali, care se bazează mult pe PZU.

Otilia Nuțu, specialist în energie: Trebuia să facem stocare

„Impactul mai serios este pe zona industrială, pentru că acolo sunt și consumatori industriali, nu neapărat mari, de toate categoriile, care se bazează mult pe achiziționarea de electricitate de pe piața zilei următoare. Ei nu își pot estima consumul pentru că totul ține de comenzile pe care le primesc, de contracte, de fluxul de producție și atunci au un contract de bază pentru o valoare minimală și restul de nevoi în funcție de comenzi, de activitate, de volume. Astfel, achiziționează de pe piața zilei următoare și acolo într-adevăr sunt unele probleme cu creșterea prețurilor”, spune Bușoi.

Și fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, avertiza cu o zi în urmă că marile companii primesc oferte cu 200 de lei pe megawatt mai mari și asta înseamnă scumpiri peste tot.

Experții în energie, de asemenea, sunt de părere că prețurile vor crește pentru românii consumatori casnici, mai ales odată ce se va închide și Reactorul 2. Tot ei vorbesc și despre problema stocării energiei.

„Da, vor crește. Depinde și cât durează, dar evident că în momentul în care scade cantitatea de energie, crește prețul. Apoi e important și cât timp va sta închis reactorul 2 sau dacă va ploua (…) trebuia să facem stocare”, este de părere și Otilia Nuțu, analist în politici de energie.

Soluții de rezervă: Rovinari 4 și Hidroelectrica

După importuri mai mari de energie, o altă soluție de rezervă pentru situația în care vom fi vine de la grupul Rovinari 4 și Hidroelectrica.

„În caz de probleme legate de importuri, nedisponibilitatea unor cantități necesare consumului din România, există soluții de rezervă: grupul Rovinari 4, anumite acțiuni pe care le poate face Hidroelectrica cu apa de acumulare din lacuri”, precizează oficialul din minister.

Ulterior, Ministerul Energiei a transmis că Sistemul Electroenergetic Național dispune de Grupul energetic Rovinari 4 al Complexului Energetic Oltenia, cu o putere instalată de 330 MW, aflat în rezervă, precum și de minimum 300 MW disponibili din producția Hidroelectrica, în limitele tehnice și ale resursei de apă disponibile.

„Aceste resurse, împreună cu producția eoliană și celelalte opțiuni disponibile în sistem, oferă Dispecerului Energetic Național posibilitatea de a compensa deficitul de producție generat de oprirea Unității 2, fără a anticipa în acest moment activarea tuturor capacităților de rezervă”, se arată în comunicatul transmis de minister.

Limitări și deconectări, la marii consumatori

Abia apoi poate urma limitarea consumului companiilor mari din industrie, urmată de o decuplare manuală.

„Și nu în ultimul rând, avem soluția limitării consumului marilor consumatori industriali, conform normativului aprobat de Guvern. Și într-o ultimă, ultimă instanță decuplarea manuală a unor consumatori industriali. Nu vom ajunge la asta, dar în orice caz, acestea sunt etape în așa fel încât nu vom pune în pericol funcționarea sistemului energetic național”, a asigurat secretarul de stat în Energie, Cristian Bușoi.

Acest lucru s-ar întâmpla dacă acea cantitate necesară pentru consum este mai mare de 4.000 de megawați. Prin dispeceratul de la Transelectrica, marii consumatori vor fi informați cu cel puțin 24 de ore înainte de cantitatea de energie electrică ce poate fi livrată în rețea.

Și experții în energie sunt de părere că limitarea marilor consumatori poate fi o soluție pentru a face față situației, având în vedere cifrele mari din timpul săptămânii comparativ cu cele din week-end.

„O să fie un mix probabil, consumatorii industriali își vor reduce consumurile, mai ales că s-a adoptat acea lege care permite statului să îi întrerupă și, în același timp, vom importa mai mult. Și cumva coroborat o să facem față, pentru că în weekend, de exemplu, când a fost destul de cald, la vârful de consum de seară noi aveam circa 5.500 de MW. Întâmplător bătea și vântul în ziua respectivă, și nici nu am importat.

Dar acest consum de 5.500, față de restul săptămânii când avem și 7.500, indică faptul că avem totuși un consum industrial semnificativ în perioada de seară. (…) el poate fi și redus sau întrerupt, ca să nu avem probleme de aprovizionare la populație. Deci eu cred că cu aceste două variante, un consum industrial de seară care poate fi redus, plus importurile care pot fi crescute, o să trecem perioada cu prețurile ridicate respective la care, din păcate, trebuie să ne așteptăm”, a estimat Corina Murafa, expert în politici energetice și membru în Comitetul Social și Economic (CESE) la nivel european, miercuri, pentru Libertatea.

Care este riscul unui black-out în România

Oficialul din minister precizează că „riscul de black-out în România este extrem, extrem de scăzut. În acest moment sistemul este stabil, el va rămâne stabil și după închiderea Cernavodă 2.

Singurul pericol de black-out ar fi un incendiu extins de vegetație care să declanșeze liniile Transelectrica.

Deși traversăm zile caniculare și precipitațiile nu se arată în perioada imediat următoare, echipele Transelectrica au luat măsurile necesare și noi toți am făcut apel către populație, mai ales către românii din mediul rural să evite să dea foc la anumite resturi de vegetații, resturi din agricultură, pentru că acest lucru poate fi foarte periculos. Dar altfel, nu există în acest moment niciun element care să ne ducă cu gândul că am avea un risc de blackout în România”, a clarificat Cristian Bușoi.

Guvernul a dat 5,1 milioane lei pentru lucrări urgente de dragaj pe Dunăre

Guvernul a alocat luni 5,1 milioane de lei pentru lucrări urgente de dragaj pe Dunăre, măsură esențială pentru a asigura funcționarea Centralei Nucleare de la Cernavodă, afectată de seceta extremă.

Fondurile provin din rezerva bugetară și vor fi direcționate pentru adâncirea albiei fluviului în două zone critice, prevenind riscul opririi producției de energie electrică.

Lucrările vor viza punctele Cochirleni (km fluvial 309–304) și Caragheorghe-Turcescu (km fluvial 345–342), fiecare primind câte 2,55 milioane de lei pentru dragarea a aproximativ 50.000 de metri cubi de material.

Specialiștii au propus și redistribuirea debitului de apă între brațele Bala și Dunărea Veche pentru menținerea unui nivel optim al fluviului.

România cumpără energie din Ucraina și Bulgaria

Nuclearelectrica cumpără energie electrică și din Ucraina, cu sprijinul companiei Energocom, furnizorul de curent din Republica Moldova, a anunțat, luni, instituția română.

Cum arată o zi pe piața de energie din România/Bulgaria. „Nu ne țepuiesc ei, e diferența între a-ți face treaba și a nu ți-o face”, spune Otilia Nuțu, expert în energie.

Criza energetică a fost accentuată de seceta severă și de scăderea debitelor râurilor, inclusiv ale Dunării, a anunțat premierul Ilie Bolojan. În consecință, vineri, 31 iulie, Guvernul a declarat stare de alertă la nivel național pe toată durata lunii august.

Reactorul 1 al Centralei de la Cernavodă a fost închis controlat marți, pe 28 iulie, iar când se va opri și al doilea rector al centralei nucleare, România rămâne fără circa 1.400 MW de putere de producție.

Exploziile de duminică, pentru a devia cursul Dunării spre Centrala nucleară de la Cernavodă, nu au reușit să spargă stânca Pârjoaia, a anunțat contraamiralul Marcel Neculae, locțiitorul șefului Statului Major al Forţelor Navale, dar au fost reluate ulterior cu succes.

Giganții auto Dacia și Ford au sistat deja voluntar producția până pe 19 august pentru a sprijini rețeaua națională, măsuri similare fiind așteptate și din partea altor mari consumatori industriali.

„Economisirea voluntară în orele de seară, când există deficit, va fi crucială. Facem apel către cetățeni, companii și autorități publice să își planifice reduceri voluntare”, a adăugat Bolojan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Prepurgel 12.08.2026, 20:33

    O țara suverana și independenta are ca prima strategie, industrializarea!Iar la noi e loc destul,ba chiar se impune de urgența... mai ales reinființarea industriei ușoare-macar ca sa nu ne mai exportam cerealele ca materii prime-la prețuri care nu acopera nici subvenția și sa importam pâna și aluatul de pâine!Sau incalțamintea și imbracamintea!Iar pentru asta- o țara suverana și independenta și cu guvernanți responsabili-iși pune in programul de țara și in programul de guvernare- asigurarea resurselor de energie-pentru(re)industrializare!Dar am uitat ca România ...NU are un program de țara!Pentru guvernanții „noștri”(vorba vine-cum sa fie ai noștri, marionetele astea(?!) „alinierea”și„integrarea”-ține loc de program de țara!Ei nu se preocupa sa produca in țara energie nici pentru consumul asta de„supraviețuire”-luind in calcul numai importurile!Dar cu ce le platim?Din imprumuturi?Și daca exportatorii au alte planuri și nu mai vor sa ne vânda?Sa faci „sluj” ca sa iți vânda?!Nu le pasa!

ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
19:00
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
18:43
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
17:27
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
16:57
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
19:53
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:34
Siegfried Mureşan spune că are doar 170 de voturi pentru noul Guvern. De unde vrea să mai atragă restul până la 233
Ultimele știri
22:20
Aurul și argintul se prăbușesc pe piețele internaționale. Ce a declanșat scăderea metalelor prețioase
21:52
Șoferul care a intrat într-un Carrefour cu Porsche-le a fugit și a lăsat rănită în mașină o femeie pe care abia o cunoscuse într-un bar
21:49
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
21:26
Un Mercedes EQS poate pierde peste 30.000 de euro într-un an. Acestea sunt mașinile care se depreciază cel mai mult
TRENDING
21:50
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
20:00
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
19:58
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
16:45
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
18:21
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
16:18
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
15:36
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
15:21
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
14:09
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
18:18
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
17:41
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
17:16
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
17:15
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
08:41
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză