Când începe construcția primului drum radial din București: Vest Expres, proiectul care va prelungi Bulevardul Timișoara până la Autostrada A0

Comentează

Vest Expres, primul drum radial al municipiului Bucureștiul, a făcut un pas important înainte! Ministerul Transporturilor a aprobat joi, 16 iulie, studiul de fezabilitate pentru proiectul care va prelungi Bulevardul Timișoara până la Autostrada A0.

Data la care primarul estimează începerea execuției drumului

Paul Moldovan, primarul interimar al Sectorului 6 din București, a oferit mai multe informații pe rețelele sociale, în urma întrebărilor cetățenilor despre stadiul Drumului Radial 1 Vest Bulevarul Timișoara - Autostrada A0.

„Va ajuta puternic la degrevarea traficului de pe bulevardul Iuliu Maniu din Militari, cred că cel mai aglomerat bulevard din capitală”, a spus, joi, Paul Moldovan, pe Facebook.

Drumul Radial (DR) 1 va avea o lungime de aproximativ 10 kilometri și va conecta direct Autostrada A0 printr-o infrastructură modernă, configurată cu câte două benzi pe sens. Va avea și o bandă dedicată transportului public, precum și piste de biciclete. Drumul cuprinde și 6 noduri rutiere denivelate dotate cu parcări Park&Ride, dar și sisteme inteligente de management al traficului.

Primarul interimar al Sectorului 6 estimează că execuția drumului va începe în vara anului 2027.

„După finalizarea tuturor pașilor pregătitori se va scoate la licitație proiectarea și execuția. Estimez că va începe cam din vara viitoare execuția”, a scris Paul Moldovan într-un comentariu pe Facebook.

Arhiva foto

S-a aprobat studiul de fezabilitate

Horațiu Cosma, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a confirmat, joi, faptul că a fost aprobat studiul de fezabilitate pentru DR1.

„Aprobăm în Ministerul Transporturilor studiul de fezabilitate pentru DR1 - Vest Expres, proiectul care va prelungi Bulevardul Timișoara până la Autostrada A0 în apropiere de Domnești și care va crea una dintre cele mai moderne conexiuni dintre București și zona metropolitană”, a precizat oficialul de la MTI.

Investiția de aproape 10 kilometri nu înseamnă doar un drum nou, ci „un nou mod de a gândi mobilitatea în regiunea București - Ilfov”, potrivit secretarului de stat.

„Proiectul include soluții tehnice utilizate în premieră în România, prin integrarea transportului public în zona mediană a drumului și conectarea acestuia cu parcările Park&Ride amplasate în nodurile rutiere, astfel încât tot mai mulți oameni să poată lăsa mașina și să continue călătoria rapid și eficient cu transportul public”, a explicat acesta.

10 drumuri radiale care vor conecta Capitala de A0

Proiectul „Orbital București” prevede construirea a zece drumuri radiale cu profil de drum expres sau autostradă, menite să conecteze marile bulevarde ale Capitalei și Centura Actuală (DNCB) cu noua Autostradă de Centură A0.

Potrivit informațiilor furnizate de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București (ADIZMB), acestea sunt:

1. Drumul Radial 1, cunoscut sub numele de Vest Expres, și reprezintă prelungirea (străpungerea) Bulevardului Timișoara. DR 1 se va conecta cu DNCB prin amenajarea unui nod rutier. Străbate UAT sector 6, UAT Domnești, UAT Ciorogârla și se finalizează prin amenajarea unui nod rutier cu Autostrada A0.

2. Drumul Radial 2 – Autostrada A1.

3. Drumul Radial 3 sau Giulești Expres reprezintă prelungirea Calea Giulești. DR 3 se va conecta cu DNCB prin amenajarea unui nod rutier. Străbate UAT sector 6, UAT sector 1, UAT Dragomirești Vale, UAT Chitila, UAT Săbăreni, are prevăzut un nod rutier cu Autostrada A0 și se finalizează prin amenajarea unui nod rutier cu DJ 602.

4. Drumul Radial 4, denumit Nord Expres, reprezintă prelungirea Bulevardului Poligrafiei. DR4 se va conecta cu DNCB prin amenajarea unui nod rutier. Străbate UAT sector 1, UAT Otopeni, UAT Mogoșoaia, UAT Corbeanca, UAT Buftea, are prevăzut nod rutier cu Autostrada A0 și se finalizează prin conexiunea cu Drumul Expres București – Târgoviște.

5. Drumul Radial 5, numit Pipera Expres, reprezintă conexiunea cu infrastructura existentă a cartierului Greenfield, se va conecta cu DNCB prin amenajarea unui nod rutier. Străbate UAT sector 1, UAT Otopeni, UAT Tunari și se finalizează prin conexiunea cu infrastructura rutieră din zona localității Dimieni/Terminal 2 Aeroportul Otopeni.

6/7. Drum Radial 6+7 Afumați – Est Expres reprezintă conexiunea cu infrastructura existentă a orașului Pantelimon, se va conecta cu DNCB prin amenajarea unui nod rutier. Străbate UAT Pantelimon, UAT Găneasa, UAT Afumați, are prevăzut nod rutier cu Autostrada A0 și se finalizează prin conexiunea cu DN 2.

8. Drumul Radial 8, numit Splai Expres, reprezintă prelungirea Bulevardului Splaiul Unirii. DR 8 se va conecta cu DNCB prin amenajarea unui nod rutier. Străbate UAT Glina, UAT Cernica, are prevăzut nod rutier cu Autostrada A0 și se finalizează prin conexiunea cu Autostrada A2.

9. Drumul Radial 9, cunoscut ca Sud Expres, reprezintă prelungirea Bulevardului Metalurgiei. DR 9 se va conecta cu DNCB prin amenajarea unui nod rutier. Străbate UAT Sector 4, UAT Jilava, UAT Vidra, are prevăzut nod rutier cu Autostrada A0 și se finalizează prin conexiunea cu DJ 401.

10. Drumul Radial 10, denumit Măgurele Expres, va realiza conexiunea străzilor Pucheni și Sălaj cu inelul median al Capitalei, apoi DR 10 se va conecta cu DNCB prin amenajarea unui nod rutier. Străbate UAT Sector 5, UAT Măgurele, UAT Dărăști, se finalizează prin conexiunea cu Drumul Expres București – Alexandria prin nodul rutier cu Autostrada A0.

În cadrul proiectului „Orbital București” este inclus și Nodul rutier Autostrada A0 – DJ 200 Stefăneștii de Jos. Proiectul este localizat pe drumul județean DJ200, având ca scop conectarea acestuia cu Autostrada A0.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
MONDEN
Luminita Anghel si fiul ei, Filip
13:47
Unde studiază fiul Luminiței Anghel. Filip a terminat șef de promoție. „S-a gândit că e cazul sa mai învețe o limbă”
Mario Fresh | sursa foto: Instagram
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
14:33
Cel puțin 30 de morți și 18 răniți la Kramatorsk, după ce rușii au bombardat două autobuze pline cu pasageri
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește