Viața copiilor instituționalizați la Sighet, văzută prin tehnologia VR. „Erau privați de lucruri absolut normale pentru noi, cum ar fi să privească stelele”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
400 de oameni au intrat, cu ajutorul unor ochelari de realitate virtuală, în Căminul-spital de la Sighet, în care au murit aproape 300 de copii. „Nu ai cum să ignori așa ceva”, a spus, pentru Libertatea, un preot care a folosit cu încredere tehnologia, la o expoziție a proiectului digital Muzeul Abandonului.
Cuprins:
„Aici era camera, aici erau legați”, spune un supraviețuitor al Căminului-spital de la Sighet, Maramureș. Acesta vorbește într-un video așezat pe un perete din clădirea căminului, reconstruită în mediul virtual. E o expoziție cu mărturii și imagini agățate ca niște tablouri, iar tu alegi ce privești și asculți. Poți călători acolo cu ajutorul unor ochelari de realitate virtuală (VR) și să afli cum trăiau copiii abandonați în comunism, dar și în primii 13 ani de democrație.
Expoziția imersivă, organizată de fondatorii proiectului Muzeul Abandonului, a avut loc pe 28-30 octombrie, la Direcția pentru Protecția Copilului a Sectorului 1 (DGASPC), însă muzeul virtual poate fi accesat oricând.
„Puțini și-au revenit”
Câteva sfere albe plutesc în căminul reconstituit. Dacă apeși un buton, intri pe rând în ele și pășești în camerele în care au dormit copiii abandonați ai României. Găsești paturi metalice ruginite, cu așternuturi rupte și cu bucăți de tencuială pe ele, pereți scorojiți, saltele aruncate și ferestre sparte. Ți-e greu să rămâi aici, dar și să pleci. Peste 400 de vizitatori s-au scufundat în acest univers.
„L-am adus aici la mine. Zicea numai: Stele, stele. Nu mai văzuse stelele”, povestește într-un alt video o asistentă maternală care a luat în grijă unul dintre copiii de la Căminul Sighet.
Băiatul, acum om în toată firea, lucrează la spitalul din Sighet, în departamentul administrativ, spune, pentru Libertatea, Oana Drăgulinescu, fondatoarea proiectului digital Muzeul Abandonului. „Urmele vieții la Sighet duc la întârzieri de dezvoltare mari. Puțini și-au revenit”, adaugă ea. „Acești copii erau privați de lucruri absolut normale pentru noi, cum ar fi să privească luna și stelele”.
„Copiii primeau doar o lingură de terci și o bucățică de pâine”
Căminul-spital din Sighet a funcționat între 1973 și 2003, perioadă în care au fost închiși acolo 738 de copii; dintre aceștia, 279 au murit din cauza condițiilor cumplite. Numărul total al căminelor din comunism rămâne, însă, necunoscut.
„Îngrijitoarele schimbau așternuturile, pentru că udaseră (copiii, n.r.) paturile; mirosea a urină și era foarte frig”, povestește, în cadrul acestui proiect, fotojurnalistul american Thomas Szalay, care a vizitat instituția la începutul anilor ‘90. „Copiii primeau doar o lingură de terci și o bucățică de pâine”.
După ce o voluntară o ajută să-și aranjeze ochelarii VR, o femeie se îngrijorează că nu se poate orienta în clădirea căminului. Voluntara o sfătuiește să se întoarcă spre stânga sau spre dreapta. Ochelarii au căști cu difuzoare externe, așa că pe tot culoarul răsună o voce. E glasul unei asistente maternale: „Când l-am luat, era foarte slab, nu vorbea, nu mânca. I-am dat cu lingura în gură până la 12 ani. (...) Ca să mănânce ceva, arăta cu degetul, nu spunea cuvinte. Pe la 7-8 ani a început să vorbească”.
45.212 copii se află astăzi în sistemul de protecție
Pe aceleași holuri ale DGASPC Sector 1, care a moștenit clădirile Leagănului de Copii „Sfânta Ecaterina” din București, se desfășoară și o expoziție fizică. Pentru acest eveniment, organizatorii s-au întors și mai mult în timp, până înainte de instaurarea comunismului. Mai multe panouri prezintă istoria Leagănului inaugurat în 1897, pentru minorii fără părinți și mame necăsătorite care tocmai născuseră, fondat de prințesa Ecaterina Cantacuzino.
Cinci registre „de adoptări și internări”, din 1903-1948, arată cum se ținea evidența copiilor: se notau numele și data nașterii, informații despre părinții biologici și despre sănătatea celor mici. În timpul Primului Război Mondial, aici creșteau în jur de 3000 de minori.
„România are o istorie de campion ai abandonului”, amintește Oana Drăgulinescu. 45.212 copii se află astăzi în sistemul de protecție, potrivit ultimelor date ale Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție. Cam jumătate din numărul celor care erau în grija statului în 1930.
Chiar unii dintre cei care și-au trăit copilăria în Leagănul „Sfânta Ecaterina” au mers la vernisajul expoziției. „O doamnă fusese adoptată de aici. Mai multe persoane își caută istoria”, spune Oana Drăgulinescu. Inclusiv angajați de la protecția copilului, adaugă ea.
Copii luați acasă de asistenți maternali
Părintele Ștefan Sava își aranjează cu mișcări precise ochelarii virtuali și ajunge, ca toți vizitatorii, în încăperile în care plutește trecutul copiilor abandonați de la Sighet. Preotul slujește la Capela „Sfânta Ecaterina”, din curtea DGASPC, ridicată acum mai bine de un secol.
„Nu ai cum să ignori așa ceva”, spune acesta despre poveștile copiilor instituționalizați. „Când am venit eu aici, erau 1.200 de copii, de la sugari până la 7 ani”, își amintește preotul despre anii 1990. Leagănul „Sfânta Ecaterina” s-a închis în 2005, iar pe cei mai mulți copii i-au luat acasă asistenți maternali.
Vișinel Bălan: „Mă doare că nu avem capacitatea ca stat să ne cerem iertare”
Patricia Ardelean, studentă la Sociologie, la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, citește cu atenție textele de pe panouri. S-a hotărât să abordeze instituționalizarea copiilor din România în lucrarea de licență și a venit aici ca să descopere mai multe. „În liceu, am văzut un documentar despre instituționalizarea copiilor în perioada comunismului și m-a marcat asta”, explică ea. „Încerc să adun informații”.
A folosit pentru prima dată ochelari VR și cu toate că la început s-a orientat mai greu, până la urmă s-a obișnuit cu spațiul. „M-au emoționat imaginile, aveau un impact destul de mare”, mai spune Patricia.
Pentru Vișinel Bălan, cele 15 minute – cât are la dispoziție fiecare să exploreze clădirea virtuală – au trecut îndată. Este vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, subordonată Ministerului Familiei. A venit la această expoziție, susține el, ca „persoană fizică”.
„Sentimentul meu a fost că mă aflu printre morți… punctele pixelate (unele imagini din clădirea virtuală sunt uneori neclare, n.r.) care sunt mereu cu tine, e un sentiment foarte straniu”, explică Vișinel Bălan. „Spun asta din perspectiva copilului care a fost cândva acolo, la casa de copii. Mă doare că nu avem capacitatea ca stat să recunoaștem că s-a întâmplat asta. Și să ne cerem iertare”.
Ceai dimineață, supă de vegeta la prânz
Oana Drăgulinescu, specialistă în comunicare pentru ONG-uri, s-a gândit, în pandemie, că ar putea deschide un muzeu al abandonului, unul ce poate fi explorat de-acasă. Anul trecut, s-a dus la căminul din Sighet cu două cofondatoare, Ioana Călinescu și Simina Bădică, și acolo a dat peste bucăți din experiențele celor care n-au avut copilărie.
Pe când lucra ca jurnalistă, acum vreo șapte ani, Oana a mai mers în acel cămin, așa că unele obiecte și locul lor le avea în continuare proaspete în gând, în timpul celei de-a doua vizite. „Când m-am întors, știam exact că primul culoar în dreapta, prima cameră, a doua fereastră, pe pervaz, trebuia să fie un caiet în care am găsit meniul copiilor: ceai dimineață, supă de vegeta la prânz”, povestește ea. „După șapte ani, încă știam fiecare pas”.
Ioana Călinescu, cofondatoare, subliniază că Muzeul Abandonului reușește să inoveze. „Realitatea virtuală este folosită acolo unde există finanțe, în jocurile video sau în zona comercială”. Nu pentru muzee cu miză socială.
Un start up din Timișoara le-a ajutat să scaneze 3D clădirea și obiectele din Căminul-spital Sighet puse apoi în aplicația de realitate virtuală. Iar Ciprian Făcăeru, de la Augmented Space Agency, a dezvoltat aplicația imersivă disponibilă pe site, de pe laptop.
În pandemie, o vreme, muzeele n-au mai primit vizitatori. Unele instituții culturale s-au reinventat și i-au invitat pe oameni să privească exponatele online, chiar din locuințele lor. „E un pas înainte și o explorare pe care pandemia a grăbit-o în lumea muzeală”, precizează Simina Bădică, cofondatoarea Muzeului Abandonului. „Ca într-un muzeu clasic, și aici ai obiecte, ai cercetare. Dar trebuie să intri în lumea virtuală ca să poți să interacționezi cu ele”.
