Oamenii au mers pe jos mai bine de 12 kilometri, de pe platforma chimică până în centrul oraşului la Prefectura Vâlcea şi Primăria Râmnicului Vâlcea. În fruntea plutonului a mers şi Lorica, o maidaneză pe care angajaţii Oltchim au transformat-o în mascota lor.
Ieri, căţeluşa a purtat o pancartă cu „greva foamei” şi un un costumaş pe care era scris „Poanta = Ponta”, pe-o parte, şi „eutanasiaţi salariaţii” – pe cealaltă.
„Dacă autorităţile locale nu au bani de benzină să vină cu maşina până la noi, venim noi la ei pe jos de pe platforma chimică”, ne-a spus unul dintre protestatari. Prefectul de Vâlcea şi primarul oraşului au fost huiduiţi de mulţimea furioasă în momentul în care au spus că ei nu au soluţii de redresare a combinatului.
Salariaţii au pornit marşul spre oraş după anunţul făcut de adminsitratorul judiciar ca sunt bani doar pentru plata a 45% din lichidarea pe februarie, nu şi pentru salariile restante pe trei luni.
Gheorghe Pipera , unul dintre administratorii judiciari ai Oltchim au anunţat că până pe 15 aprilie peste o mie de salariţai vor fi disponibilizati. „Este o decizie unilaterală, ilegală, cu noi nu s-a discutat absolut nimic. Oficial noi nu ştim nimic de disponibilizări şi nu suntem de acord cu ele”, susţine Mihai Diculoiu, liderul Sindicatului Liber Oltchim.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.