Viața unui brazilian după patru ani în România: „Îmi place că nu mă uit cu teamă în spate. Așa că fiți mai optimiști!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Gabriel Moura, 34 de ani, a avut momente grele în fotbalul românesc. Neplătit, a retrogradat cu două echipe într-un singur sezon, Gaz Metan și Dinamo, dar continuă să fie încrezător și apreciază ceea ce a găsit departe de Brazilia natală și de Portugalia adoptivă.
Cuprins:
Gabriel Moura, 34 de ani, este din 2018 în România. Soarta nu i-a surâs foarte mult în cariera pe care și-a dezvoltat-o în Liga 1, după anii petrecuți în țara natală, Portugalia și Cipru.
După aventura de la Sepsi, au urmat două experiențe care nu l-au dărâmat, totuși, la Gaz Metan Mediaș și la Dinamo București. În ultima ediție de campionat, ambele echipe au retrogradat. Dacă la Mediaș, fotbalul a intrat în colaps, iar jucătorii au primit doar două salarii într-un sezon întreg, revenit la formația din Ștefan cel Mare, sud-americanul n-a putut stopa declinul unui club de tradiție.
Totuși, nu și-a pierdut speranțele și vrea să contribuie la promovarea „câinilor” în Liga 1. Brazilianul a mărturisit că s-a adaptat foarte bine în România, de aceea continuă să ducă mai departe fotbalul, aici.
„Trăim ca orice altă familie de români”
Libertatea: Gabi, cum te simți în România după patru ani aici?
Gabriel Moura: Sincer, mă simt foarte bine. Viața nu mi-a oferit mereu doar dulce, a fost o combinație de dulce-amărui, dar am mers mai departe, cu încredere în Dumnezeu. Sănătos să fiu, eu, familia mea, așa vă urez și vouă!
O bună parte a timpului aici am petrecut-o cu soția, apoi cu fiica noastră, acum ni s-a născut și un băiat, totul este în regulă.
- Ai tăi cum se simt în România?
- Îți dai seama că bine, de aceea am rămas atâta timp aici. Ne-am adaptat, ne-am făcut prieteni, atât alți străini, cât și români. Facem lucruri simple, zi de zi, cred că trăim ca orice altă familie de români.
Eu sunt ocupat cu fotbalul, mergem la cumpărături, alimentăm pentru casă, uneori mai ieșim în oraș, la plimbare, poate la un restaurant, ne jucăm cu fetița, acum ni s-a lărgit echipa...
„Fotbal, călătorii și mâncare bună”
- Unde te-ai simțit mai „acasă” în România?
- Am petrecut mult timp în Transilvania, dar și Bucureștiul îmi place, e un oraș frumos. Noi suntem o familie de oameni liniștiți, ne bucurăm de lucrurile simple. În timpul liber călătorim, când avem mai multe zile libere, la munte, la aer curat, dacă avem chef, ieșim la restaurant sau la plimbare și joacă în parc, dar apreciem și timpul petrecut acasă.
Ne place că România este o țară liniștită, fără să-ți fie frică... Adică, să existe vreun pericol că ai putea păți ceva rău.
- Există vreun detaliu care să nu-ți convină la România?
- Chiar nu am de ce să mă plâng. Bine, dacă munca mi-ar fi fost plătită la Mediaș sau nu ar mai fi întârzieri salariale în fotbalul românesc, totul ar fi fost perfect. Însă nu pun răul înainte, încerc să mă gândesc mereu pozitiv și cu Dumnezeu înainte! În rest, trafic, aglomerație, alte chestii ce-ar putea să mă disturbe le las să treacă pe lângă mine.
- Ce-ți place cel mai mult aici?
- Să joc fotbal, e meseria mea, să călătoresc, să mănânc bine (râde).
„Sunteți deschiși către străini”
- Călătorii, unde?
- Am văzut destule locuri frumoase. În natură, cel mai mult mi-a plăcut în Poiana Brașov. Curat și frumos în orice perioadă a anului. Ca oraș, îmi place în centrul Bucureștiului, în partea veche, dar și Sibiul, tot la fel, în centru.
Am observat că sunt mulți străini în aceste locuri, mă gândesc că sunteți deschiși către străini, către turism, către comerț, am observat și eu că românii sunt niște oameni ospitalieri.
- Mâncare?
- (râde) Totul trece prin stomac. Mâncarea este gustoasă, sunt lucruri de calitate, la supermarketuri, prețurile sunt OK, oricum eu nu sunt foarte pretențios cu ceea ce punem pe masă. Soția încă nu știe să gătească vreun fel de mâncare tradițional, dar nu e timpul trecut.
- România este așa cum ai auzit despre ea înainte să vii aici?
- Eu când m-am documentat despre această țară, am întrebat de fotbal, de oameni, cât de cât, nu știu ce cred sau zic alții despre voi, dar, dacă nu aveam informații pozitive, nu aș fi venit. Am auzit multe lucruri bune, în continuare am păreri pozitive despre România.
Hai că am realizat că, totuși, sunt chestii care nu îmi plac în mod deosebit aici, drumurile lungi pe șoselele României pe care trebuie să le facem uneori pentru niște meciuri, plus frigul din timpul iernii. Cu frigul m-am cam obișnuit, cu drumurile....
„Îmi place că nu sunteți războinici”
- Îți dă emoții războiul din Ucraina? Sau ceva ce s-ar putea întâmpla aici?
- Nu, nimic nu mă face să-mi fie frică în România sau să-mi dea momente de panică. Îmi place că aici este o țară liniștită, cu oameni liniștiți, fără împușcături, adică nu mă uit cu teamă în spate.
- Ce-ți place cel mai mult la români? Dacă există așa ceva.
- Chestia asta, nu sunt războinici. Se mulțumesc cu viața lor, încearcă să munceasă și să-și ducă traiul așa cum pot.
- Și ce nu-ți place?
- Hmm, cred că ar putea fi mai optimiști. Știu că sunt oameni credincioși, îi văd la biserică, și eu merg, ar trebui să fie mai încrezători.
