Viața unui german îngrozit de un lucru pe care l-a descoperit atunci când a venit în România: „În momentul ăla m-am întrebat de ce naiba am venit aici?!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Christopher Braun, fundașul dreapta neamț al Botoșaniului, s-a lovit și el de infrastructura României, care l-a îngrozit. Dar a mărturisit că a ajuns să se simtă ca acasă în nordul Moldovei și că nu mai are același sentiment față de Hamburg.
Cuprins:
Christopher Braun este un cetățean german, născut la Hamburg, în urmă cu 30 de ani, după reunificarea nemților din vest și din est. Mama sa a plecat din Ghana și a vrut un viitor mai bun în Europa.
Actualul fundaș dreapta al Botoșaniului este integralist în toate partidele moldovenilor în Liga 1. Puternic și charismatic, a fost deja luat în vizor de granzii campionatului care se bat an de an la titlu. A jucat în Germania, în Olanda și în Grecia până să ajungă în România, la începutul toamnei 2020, în țara noastră revitalizându-și de fapt cariera, după ce a fost o perioadă liber de contract. Într-o limbă engleză cu accent puternic german, Chris și-a împărtășit impresiile despre România.
Libertatea: - Chris, cum este viața ta în România după mai bine de un an la Botoșani?
Christopher Braun: - Ca un tablou general, până acum, super. Cu fotbalul merge bine, am fost anul trecut în play-off, cu o echipă mică, sper ca și în acest sezon să prindem top 6.
- Cum ai ajuns tocmai în nordul României, într-un oraș de 100.000 de oameni?
- Reagy Ofosu, un foarte, foarte bun prieten, și el german, tot din Hamburg, am fost colegi la academia HSV, a jucat la Botoșani și mi-a recomandat echipa după ce terminasem contractul în Grecia și nu mai aveam formație. Am vorbit cu Marius Croitoru, a văzut și el niște meciuri ale mele, mi-a zis: „Dacă vrei să vii, vino!”. Și-am venit.
„Am ajuns să mă simt străin în Germania”
- Știai ceva despre România?
- Doar strict de fotbal. Copil fiind, auzisem de Steaua, Rapid, Dinamo, CFR Cluj mai ales că au fost meciuri cu echipe germane în perioada 2000-2001.
- Până să vorbim despre ce impact are România asupra ta, tu cum te simți, ghanez, german, ce?
- Hai să-ți fac o istorie pe scurt! Mama e din Africa, din Ghana, a venit pentru un viitor mai bun în Germania. Pe tata nu l-am cunoscut niciodată. Săraca a trebuit să treacă peste probleme mari, de la greutățile din cauze vizei, cu ședere permanentă, în fine dificultăți. M-am născut la Hamburg, dar când am împlinit un an, m-a trimis în Ghana, unde ne-a crescut bunica, pe mine și pe doi frați. Pe la 7 ani, m-am întors în Germania, acolo m-am școlit și am primit o educație. Ca să-ți răspund, sentimentele mele sunt amestecate.
- De ce? Te întreb fiindcă în situația ta sunt și alți români, de exemplu, care au crescut în Germania sau în alte țări europene.
- Când eram mai tânăr, mă recomandam ca german sută la sută. Dar acum, ajungând la 30 de ani, am realizat că sunt mai ghanez decât german. De ce?! Am realizat că am doar 2-3 prieteni germani, autentici, cercul meu de amici e în Ghana. Am ajuns, cu timpul, să mă simt ca un străin în Germania. Da, am drepturi de german sută la sută, dar mă simt mai african.
„Vor veni ani și mai grei, viitorul mă întristează”
- Cum este viața în pandemie în România?
- Și ca să completez, am ajuns să mă simt mai acasă în România, în Botoșani, după un an și ceva, decât în Germania. E vorba de feeling. În privința vieții, vor veni ani și mai grei. Sincer, îți spun. Hai să te întreb ceva! E greu să-ți amintești cum era viața cu adevărat înainte de 2020, este? Totul s-a întâmplat atât de repede și ți-au luat pur și simplu un stil de viață. Și nu se vor mai întoarce niciodată vremurile alea! Îți trebuie certificat verde, e nevoie de vaccin pentru a face orice, să mergi la un magazin, să ajungi în altă țară. În Germania, ca să faci Revelionul, trebuie să fii doar maximum patru oameni în aceeași încăpere. Pe bune? Viitorul e foarte trist, oamenii nu cred că se îndreaptă spre o stare de bine. Sincer, suntem doar niște păpuși în mâinile altora, mai mari, mai importanți, trebuie să trăim după regulile lor!
- Ești vaccinat?
- Da. Cred în el. Dar de ce e valabil certificatul doar 9 luni, mai nou?! Nu neg pandemia, cred în vaccin, însă cred că suntem la cheremul celor mari, care fac legile după anumite interese. Suntem mici, dar dacă ne strângem mai mulți, atunci devenim puternici. OK, suntem proști, scuze dacă jignesc, dar dacă ne strângem, nu ne pot conduce ca pe niște păpuși. Să nu ne umilească! Trebuie să trăim după reguli, în comunitate, dar nu după cum le convine unora. Nu mi-e de mine, mă întristează viitorul pe care-l văd pentru fetița mea, de 9 ani, care trăiește în Germania, alături de mama ei. Cum va fi viitorul ei? Mi-e frică să mă gândesc! Eu sunt divorțat de mama ei, dar încercăm să-i oferim o viață cât mai normală.
Lecție de viață: „De la 30 de ani începi viața!”
- Cum este viața la Botoșani pentru tine?
- Simplă. Fotbal și acasă. Practic, cam ca mulți dintre români, serviciu și acasă. Ce, mai ieșiți, mai aveți cu cine și unde? În Botoșani sunt două-trei restaurante, atât. Acasă, frate!
- Oricum, fiind din Hamburg cred că te-ai adaptat la frigul din nordul Moldovei?
- Acum, când vorbesc cu tine, sunt 2 grade Celsius, la ora 8.00 seara, dar vezi că scade termometrul sub zero cu mult, noaptea. Dar sunt obișnuit, la Hamburg dacă ai 10 zile soare vara ești cel mai fericit. Sunt obișnuit cu vremea asta, deși nu sunt fan. Am un câine, cel mai bun prieten, nu mă mișc prea mult, stau acasă, mă uit la TV, citesc o carte. E aceeași rutină și-n Germania, și-n România. Mă cam plictisesc, este o bucurie să merg la antrenament. Apropo, dacă ai avea timp frumos, unde te duci? Ai voie, n-ai voie, cu sau fără vaccin!
- Cum se simte un sportiv de 30 de ani, într-o țară străină?
- Am ajuns să-mi amintesc de Revelion 2021 ca și cum ar fi ieri, parcă a fost aseară. Imediat a fugit timpul. La 30 de ani, de-abia încep viața, dar nu mai am voie să greșesc. Cea de zi cu zi, fiindcă în privința fotbalului sunt într-un moment de cumpănă, nu mai am mult de jucat. Fratele meu mi-a zis o vorbă mare: „Până la 30 de ani, faci ce vrei în viață, dar de-acum gata!”. Așa e, între 20 și 30 de ani poți încerca, totul este permis. Așa că sunt într-un moment al vieții important.
„România înseamnă ciorba de perișoare pentru mine”
- Ce-ți place la români?
- Oamenii sunt OK. Calzi, prietenoși. N-am întâlnit experiențe negative. Am aflat că una dintre mâncărurile preferate ale vieții mele este ciorba de perișoare. Eu și Eduard Florescu, colegul meu, conducem ceva timp până la un restaurant unde se mănâncă o ciorbă de perișoare excelentă. Dar e OK. În Grecia, în Creta, unde era mâncare mediteraneană, conduceam până ajungeam în munți, la mici taverne, unde serveam carnea, brânza, vinul propriu al unui producător. Nu caut mâncarea de cinci stele, ci pe cea autentică.
- Ce nu-ți place?
- Chiar nu e o chestie negativă. Stai! E o chestie: lipsa autostrăzilor! Doamne, am făcut 30 de kilometri într-o oră. Pot accepta orice în țara asta, dar să nu ai drumuri. Incredibil! Decât să mergi cu autocarul de la Botoșani oriunde… Doamne, un drum până la Constanța sau la Arad, unde am mers 13 ore, este îngrozitor. O dată m-am gândit, la un drum d-ăsta: „De ce naiba am venit aici?!”. Îmi venea să o iau la fugă pe câmp. (râde) Mă rog să nu intre Timișoara în prima divizie, altfel nu știu ce fac.
- Un oraș care te-a impresionat aici?
- Iași. E chiar frumos, remarcabil. Centrul ăla e super. Ai ce face acolo, alt aer, mulți studenți, simți altfel viața. Am și prieteni acolo. Am fost doar în centru, nu știu mai mult.
- Bucureștiul l-ai văzut?
- Am vizitat, privat. Am înțeles că se bate la supremație cu Clujul, deși n-am văzut acest oraș. Bucureștiul e top, îmi place vibe-ul Capitalei, îmi place că e mai zgomotos, că ai ce face. În Botoșani, e bine pentru fotbal, dar nu ai ce face în afară de acest sport și dacă nu ai o afacere. Dacă nu era fotbalul, nu aș fi văzut acest oraș în viața mea.
Recordul personal: 20 de gogoși, una după alta
- Ce faci de Crăciun?
- Merg la Hamburg. Îmi lipsesc mâncărurile mamei, vreau să fac cadouri. Suntem creștini, evangheliști. De-abia aștept să-mi facă mama de mâncare.
- Tu ziceai că stai cu câinele, cum te gospodărești?
- Uite, acum, îmi vine comanda la mâncare. În rest, mă pricep la chestii mici. Poate o să învăț cândva mai mult.
- Apropo, doar ciorba de perișoare îți place, nimic altceva?
- Papanași și gogoși. Hai să-ți zic o poveste amuzantă! Înainte de un antrenament, am comandat o pungă plină cu gogoși. Mi-era poftă de nu mai știam de mine! Când a văzut antrenorul, a luat-o razna! Era fix înainte de antrenament, dar mi-era foarte poftă.
- Și care-ți plac?
- Cele simple, mici, cu zahăr pudră. Știi care e recordul meu? 20 de gogoși, una după alta. Dar după aceea, rup la antrenamente, ca să dau jos.
- La final, ce-ți dorești pentru 2022?
- Eu încă visez să intrăm în era sănătății, să scăpăm de pandemie, de restricții. În rest, ce să planific? E greu să privești prea departe în viață, trăiesc zi de zi. Fiecare zi este un plus. Dacă pleci în Africa, nu mai vii. Viața noastră a ajuns marcată de restricții. Eu aș întreba: „Ce mă lăsați să fac? Ca să știu unde plec în vacanță”. Sau până unde am voie să merg. La mulți ani și vouă!
