Viața unui român care a ajuns consilier local în Marea Britanie după ce a plecat din țară din cauza rasismului: „Aici oamenii vor să vadă ce competențe ai, nu ce etnie”

Consilierii se ridică în picioare atunci când primarul Habib Rahman și viceprimarul Karen Robinson intră în sala de ședințe a primăriei din Newcastle upon Tyne, cel mai mare oraș din nord-estul Angliei, îmbrăcați în robe. Ședința începe exact la ora 19.00.

Câțiva consilieri iau cuvântul ca să discute despre diverse probleme ale orașului – despre pandemia care a afectat economic familiile cu trei sau mai mulți copii, despre problemele de sănătate mintală cu care se confruntă localnicii din Newcastle din cauza pandemiei, despre combaterea șoarecilor, despre sălile de sport din oraș, despre serviciile sociale dedicate copiilor, despre marii proprietari de locuințe care îi exploatează pe chiriași, despre condițiile de locuire din apartamente.

Consilierii au și o lungă conversație despre lipsa de „comfortable accommodation” (locuințe confortabile – trad.), în contextul în care oamenii bogați și-au cumpărat case de vacanță în oraș. O parte dintre consilieri sunt îngrijorați de această tendință, pentru că multe apartamente sunt închiriate în regim hotelier, iar turiștii petrecăreți îi deranjează pe rezidenți. Un consilier explică de ce e nevoie de o nouă lege în privința locuințelor și vrea ca turiștii cu comportament antisocial să fie amendați.

Recomandări

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Consilierii vorbesc despre „our city” (orașul nostru – trad.) cu o anumită tandrețe și mândrie. Fac parte din diverse comunități etnice și religioase – cei mai mulți sunt britanici, însă primarul e de origine indiană, iar printre consilieri se numără arabi, iranieni, români.

Toți cei care iau cuvântul respectă timpul care le e alocat. Le mulțumesc colegilor care îi ascultă și vorbitorilor anteriori pentru problemele pe care le-au ridicat, chiar dacă sunt de la partide diferite și se contrazic. În timp ce o consilieră vorbește la pupitru, un alt consilier așteaptă în picioare ca aceasta să-și termine discursul, pentru a nu distrage atenția sălii în timp ce se așază la locul lui.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Consilierul Nicu Ion s-a simțit mai respectat în Anglia decât s-a simțit vreodată în România

Trei români au fost aleși consilieri la alegerile locale care au avut loc în Anglia pe 6 mai 2021: Alexandra Bulat, consilier județean Cambridgeshire din partea Partidului Laburist, Angela Perescu-Boatwright, consilier local la Exmouth, Devon, din partea Partidului Liberal Democrat și Nicu Ion, care a câștigat 66% din voturi în circumscripția Elswick a consiliului municipal Newcastle, cu peste 300.000 de locuitori.

Recomandări

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

În 2008, când încă trăia la Constanța, Nicu a vrut să se înscrie în PNL. Participase la un training ținut de o organizație americană, care l-a convins că romii trebuie să se implice în politică dacă vor să schimbe lucrurile din interior. A mers la sediul PNL, iar un bărbat i-a dat să completeze o cerere de adeziune.

În timp ce o completa, bărbatul le-a spus colegilor săi: „Ia uitați, bă, romii vor să se facă liberali”. „Da, cum ar fi, romi liberali”, au râs ceilalți. Nicu a plecat din birou fără să mai semneze adeziunea.

Zece ani mai târziu, colegii lui englezi de la Partidul Laburist l-au apreciat că se implică în politică și în viața comunității, mai ales că românii nu prea votează la alegerile locale din UK – sau din alte țări europene în care trăiesc, un lucru pe care l-am remarcat de când lucrăm la proiectul nostru. Mulți nu știu că au dreptul să voteze ca rezidenți sau nu-i interesează politica din UK.

Nicu s-a simțit mai respectat în Anglia decât s-a simțit vreodată în România. „Oportunitățile pe care mi le-a oferit Anglia ca imigrant sunt mai multe și mai diverse decât cele pe care le-am avut vreodată în România ca și cetățean”, spune el.

Recomandări

Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță

„În România, rasismul e o chestiune cotidiană. Pe când aici (în Anglia), nimeni nu mi-a zis vreodată «românul» sau «romul» ori altceva. Oamenii vor să vadă ce fel de persoană ești, ce competențe ai, nu ce etnie sau naționalitate.”

„N-am avut niciodată dubii că suntem romi, dar nu eram încurajați să spunem asta public”

Nicu Ion s-a născut în 1979 într-o familie de romi din cartierul Tomis Nord, în orașul Constanța. Tatăl său a fost stivuitorist în port în timpul comunismului, apoi și-a deschis un atelier de mecanică fină, unde făcea chei, repara brichete și umbrele. Mama avea grijă de cei patru copii ai familiei – o fată și trei băieți.

N-au fost niciodată bogați, iar când tatăl s-a îmbolnăvit, familia a trecut prin dificultăți financiare. Nicu era la liceu atunci când a început să lucreze – repara calculatoare, făcea traduceri, îl ajuta pe pastorul american de la Biserica Baptistă din Constanța.

În timpul comunismului, nu s-a confruntat niciodată cu discriminarea în mod direct, pentru că politica partidului unic de atunci era de asimilare. „Toți eram români”, spune Nicu. Dar nici n-a avut spațiul în care să se gândească și să discute despre identitatea lui romă. Nu vorbea limba romani și aflase întâmplător că bunicii paterni erau din neam de fierari, iar bunicii materni, lăutari.

Știa că o parte din familia sa a fost deportată la Bug (Transnistria), dar Holocaustul romilor și persecuțiile erau un subiect tabu, despre care bunica nu vorbea niciodată. Doar când copiii făceau mofturi la mâncare, aceasta la spunea: „Ehe, când mâncam eu coji de cartofi…”.

„N-am avut niciodată dubii că suntem romi, dar nu eram încurajați să spunem asta public, pentru că părinții au vrut să ne protejeze de discriminare”, povestește Nicu. „La școală te declarai român, pentru că pe vremea comuniștilor se zicea «În România trăiesc maghiari, germani și alte minorități». Noi eram «alte minorități».”

„E greu când îți trăiești viața căutând să demonstrezi altora că ești egalul lor”

În 2001, Nicu a început să studieze la Facultatea de Drept, pe care a abandonat-o din lipsă de timp – trebuia să lucreze ca să se întrețină și începuse să se implice în diverse asociații locale care luptau pentru drepturile romilor. A absolvit mai târziu Facultatea de Jurnalism la Universitatea Ovidius din Constanța.

Activismul pentru drepturile romilor i-a adus satisfacții și un sentiment de apartenență. Când era în liceu, Nicu a înțeles că trebuie să muncească mai mult decât elevii români ca să demonstreze că e „altfel”. Când era student, a văzut că familia lui e judecată pentru culoarea pielii: fratelui său i se spunea că postul nu mai e disponibil atunci când ajungea la un interviu, iar pentru un job de asistent notarial a fost preferată o persoană mai puțin calificată decât Nicu.

„Sentimentul ăsta că sunt diferit era pentru mine o dramă interioară, pentru că mă luptam cu identitatea mea, nu-mi plăcea că sunt rom”, spune el. „Ai o stigmă cu care trăiești. E ca un complex pe care încerci să-l maschezi, să demonstrezi mereu că ești altfel, că tu nu vorbești cu «haoleu», așa cum vorbesc în mentalul colectiv romii. Și e greu când îți trăiești viața căutând să demonstrezi altora că ești egalul lor.”

Munca în asociații i-a adus o înțelegere mai profundă a nedreptăților cu care se confruntă romii în România. La începutul anilor 2000, s-a ocupat de cazul unei tinere din Constanța care, în timpul unei operații de cezariană, a fost sterilizată. Femeia năștea primul ei copil. Medicii i-au spus că-i ajunge unul.

„Care e diferența dintre mine și ei?”

În anii aceștia, a fost marcat de nedreptățile pe care le trăiesc romii în România. În 2010, când fetița lui avea doi ani, s-a ocupat de cazul unor familii din Miercurea Ciuc cărora etnicii maghiari le-au dat foc la case – motivul persecuției a fost că își pășteau caii pe islazul comunal.

Familiile au fugit și s-au ascuns în pădure, acolo unde le-au găsit Nicu și ceilalți activiști care au venit să le ajute. Dormeau pe cartoane, adăpostiți sub folii de plastic, iar o fetiță de vârsta fiicei lui Nicu, desculță și îmbrăcată doar într-un tricou, bea apă dintr-o băltoacă. Atunci când îmi povestește, lui Nicu i se umezesc ochii.

„Care e diferența dintre mine și ei?”, s-a întrebat. „Aș putea să fiu eu în locul lor, ar putea fi fetița mea. Simți cum se naște în tine așa, o revoltă: bă, nu e drept ce se întâmplă! Până la urmă, oamenii ăștia cu ce au greșit? Pentru ce atâta ură? Cu ce sunt vinovați copiii lor? Ce așteptări au ei să iasă din cercul ăsta vicios al sărăciei? Societatea nu-ți dă nicio șansă, te împinge să trăiești undeva izolat la margine.”

„Nu vreau să-mi cresc copilul într-o societate rasistă și coruptă”

Nicu și soția lui, Daniela, s-au cunoscut în 2004 la un curs al asociației ARAS. S-au căsătorit în același an, iar în 2008 s-a născut fiica lor, Alesia. Daniela lucra în România ca mediator sanitar și educator de sănătate pentru comunitățile de romi. Amândoi erau împliniți profesional și aveau o situație financiară medie, dar îi mâhneau nedreptățile pe care le vedeau zi de zi și lipsa de soluții.

„Mi-am dat seama că oamenii nu vor putea să iasă din starea de sărăcie, de excludere socială în care se află, pentru că nu există interesul autorităților de a-i ajuta pe romi”, spune Nicu. „Mi-am dat seama că lucrurile nu se vor schimba prea curând în România și că nu vreau să-mi cresc copilul într-o societate rasistă și coruptă. Cel mai bun lucru pe care-l pot face pentru fetița mea e să o cresc într-o societate în care ești evaluat pe baza competențelor tale, nu pe baza etniei, relațiilor, partidului politic.”

În anii în care a făcut activism pentru drepturile romilor și a colaborat (uneori a luptat) cu autoritățile din România, Nicu a înțeles două lucruri: că instituțiile statului sunt profund corupte și că societatea românească e nedreaptă și rasistă. „Când mă duceam la Inspectoratul Școlar din Constanța, primul lucru pe care mi-l spunea inspectorul general era: «Iar ați venit cu probleme?».” „Problemele” erau discriminarea și segregarea copiilor romi.

În 2012, Daniela și Nicu au vândut mobila, frigiderul, mașina și terenul pe care și-l cumpăraseră lângă Constanța, unde plănuiau să-și construiască o casă, și au plecat în Anglia. S-au gândit că dacă nu vor mai avea nimic în România, nu vor fi tentați să se întoarcă.

„Am acceptat să lucrez orice”

S-au stabilit în nord-estul Angliei, în orașul Newcastle upon Tyne, și au dormit în primele luni pe o saltea, într-un apartament pe care-l împărțeau cu o familie de români. Deși Nicu vorbea foarte bine engleza, nu i-a fost ușor să-și găsească de lucru, pentru că, după aderarea la UE, UK le-a impus României și Bulgariei o serie de restricții pe piața muncii până în 2014.

În primele luni, Nicu a colectat fier vechi, pentru că era cea mai simplă metodă prin care să demonstreze că muncește în Anglia și să primească astfel National Insurance number (numărul de identificare folosit în administrația britanică – n.r.). A fost apoi șofer de livrări la un restaurant indian, a împărțit pliante, iar în 2014, când s-au ridicat restricțiile, el și Daniela s-au angajat la Dominos Pizza cu contracte de muncă – Daniela lucra la bucătărie, iar Nicu făcea livrări la domiciliu.

Era o viață complet diferită de cea pe care o avuseseră în România, când Nicu mergea lunar la întâlniri cu OSCE, Comisia Europeană sau alte organizații internaționale, participa la ședințe cu Guvernul, era invitat la evenimentele ambasadelor. „Am acceptat să lucrez orice cu gândul că n-am să fac asta toată viața”, spune Nicu. „Noi am venit [în Anglia] pentru o viață nouă și atunci m-am gândit că este o treaptă ca să trec la următorul nivel.”

Daniela și Nicu au studiat la facultăți din UK

În 2014, la serbarea de Crăciun a fiicei sale, Nicu a fost invitat de guvernatorul școlii să facă parte din consiliu ca reprezentant al părinților. A fost apreciat de cei din conducerea școlii, iar la scurt timp i s-a oferit un post de teaching assistant – asistent de profesor.

Era o muncă solicitantă, pentru că Nicu trebuia să fie pregătit să predea la mai multe materii. În aceeași perioadă, Daniela, soția lui, care avea atunci 31 de ani, s-a îmbolnăvit de cancer ovarian. A fost cea mai grea perioadă din viața lui Nicu, care era sprijinul familiei sale și care, în același timp, încerca să facă față exigențelor de la serviciu.

În 2017, după ce Daniela a terminat tratamentul, Nicu s-a înscris la facultate, pentru că își dorea să devină profesor de matematică. A studiat trei ani la Newcastle College University Centre, specializările Children and Young People (Copii și tineri – trad.) și Leadership and Management, apoi încă un an la Durham University, de unde a primit The Postgraduate Certificate in Education (PGCE), respectiv calificarea de profesor.

În 2020, a început să lucreze ca profesor de matematică în ciclul secundar, ceea ce în Anglia înseamnă de la clasa a VII-a până la clasa a XI-a, pentru un salariu net de aproximativ 2.000 de lire pe lună.

Ea a lucrat o perioadă ca translator pentru o companie care colaborează cu NHS, sistemul medical britanic, iar acum face practică la o instituție care se ocupă de copiii cu autism.

În toți anii de când trăiesc în Anglia, Daniela și Nicu i-au sprijinit mereu pe imigranții români: i-au cazat la ei acasă, i-au ajutat să-și facă acte și să-și găsească de lucru. A fost o perioadă în care apartamentul lor era ca un birou notarial, cu români care așteptau la coadă să le ceară ajutor. Au făcut mereu acest lucru voluntar, pentru că și-au dorit să descurajeze rețelele de români din UK care profită de pe urma altor români.

În prezent, Daniela, Nicu și alte familii din comunitatea lor oferă consultanță pentru imigranții români la biserica neoprotestantă Sfânta Treime, pe care au înființat-o anul trecut în Newcastle. Nicu este liderul bisericii și a construit în același spațiu un centru comunitar unde românii pot să ceară ajutor, indiferent ce convingeri religioase au sau nu au.

Mai multe despre viața lui Nicu și a familiei lui în Marea Britanie, în cea de-a doua parte a acestui material.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro