Adjunctul lui Lavrov indică summitul NATO de la București din 2008 drept „scânteia” care a dus la războiul din Ucraina. Ce s-a discutat atunci

 1 comentariu
Arhiva foto

Adjunctul ministrului de externe al Rusiei, Alexander Grushko, susține că Alianța Nord-Atlantică este responsabilă pentru izbucnirea războiului din Ucraina și că totul a început la summit-ul NATO de la București, în 2008, atunci când a fost luată decizia ca Ucraina și Georgia să devină membre ale blocului militar, relatează agenția rusă TASS.

„NATO a fost deja învinsă în Ucraina. Această înfrângere este legată de prăbușirea proiectului de transformare a Ucrainei în «anti-Rusia». Vreau să spun că după 2007, când NATO a decis la București că Georgia și Ucraina vor deveni membre ale alianței, noi am spus că această decizie pune o bombă cu ceas în inima securității europene, iar dacă această decizie nu va fi reconsiderată, atunci mai devreme sau mai târziu va exploda”, a declarat adjunctul lui Serghei Lavrov.

Grushko mai spune că NATO ar fi putut să evite conflictul din Ucraina dacă, „după lovitura de stat de la Kiev, în loc să ofere sprijin militar și tehnic autorităților de la Kiev, le-ar fi îndemnat să pună în aplicare pe deplin Acordurile de la Minsk, dar pentru alianță a fost important să demonizeze Rusia și, de fapt, cu acțiunile sale nesăbuite, a împins Kievul să continue războiul fratricid autoprovocat”.

„Continuarea bombardamentelor asupra Donețkului și Luhanskului și toate acestea se încadrează în scenariul de demonizare a Rusiei - găsirea unui mare inamic, fără de care NATO nu poate exista”, a mai spus oficialul rus.

Totodată, Alexander Grushko afirmă că nimeni nu știe despre victoriile NATO, dar toată lumea cunoaște rezultatele intervențiilor militare ale blocului.

„Aceștia sunt Balcanii sfâșiați, Libia și Siria devastate, Afganistanul, statul de care NATO a fost responsabilă de mai bine de 12 ani și a fost predat «comunității internaționale» în starea în care se află acum”, a adăugat Grushko.

Ce s-a decis la summitul NATO de la București, unde a fost prezent și Vladimir Putin

Summitul NATO de la București a avut loc în aprilie 2008, iar la reuniune au participat 26 de state membre și 23 de state partenere. În declarația publicată după încheierea evenimentului se precizează că alianța „salută aspirațiile euroatlantice ale Ucrainei și ale Georgiei de aderare la NATO”.

Președintele rus Vladimir Putin, prezent la summitul de la București, spunea în 2008 că „extinderea continuă a NATO, crearea de noi infrastructuri în noile state membre, scutul american antirachetă sunt aspecte care nu contribuie la creşterea încrederii între NATO şi Rusia”, relatează HotNews.ro.

„Această imagine a unui bloc militar puternic la graniţele noastre va fi interpretată în Rusia ca o ameninţare la adresa securităţii noastre. Asigurările externe nu sunt de ajuns pentru noi, un asemenea sistem de securitate nu se întemeiază pe promisiuni”, declarat Putin.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat pe 30 septembrie că țara sa va depune solicitarea formală de aderare la NATO. Anunțul a venit chiar în ziua în care au fost semnate, la Moscova, tratatele prin care Rusia a anexat regiunile ucrainene Herson, Zaporojie, Donețk și Luhansk, o mișcare care nu este recunoscută la nivel internațional.

Ulterior, președinții statelor membre NATO din Europa Centrală și de Est, inclusiv Klaus Iohannis, au semnat o declarație comună prin care își exprimă sprijinul ferm pentru „decizia summitului NATO de la București din 2008 privind viitoarea aderare a Ucrainei”.

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    MEGU 16.10.2022, 19:33

    Grushko are dreptate ! Chestia cu ' salutatul dorintei Ukrainei ' este echivalenta cu aprobarea aderarii , si evident ingrijoreaza Rusia. In ultimii 30 de ani, NATO s-a apropiat continuu de granitele Federatiei Ruse. Si daca ne uitam in trecut , NATO nu s-a comportat deloc ca un bloc defensiv ! A participat la toate actiunile militare ale SUA ! Ingrijorator pentru Rusia.

ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate