Mașina condusă de Șerban Leonard Iustinian, viceprimarul din Vlădești, a târât pur și simplu animalul. Vehiculul mergea pe acostamentul șoselei, cu avariile pornite, a informat universulargesean.ro.

Poliţia argeşeană s-a sesizat din oficiu şi deschis un dosar de cercetare penală pentru rănirea sau schingiurea unui animal, potrivit Legii 205/2004 prinvind protecţia animalelor.

L-a legat de mașină pentru a-l duce vecinului

Surse din poliție au dezvăluit că s-a confirmat faptul că maşina era condusă de viceprimarul din Vlădeşti. Acesta a oferit o explicaţie halucinantă pentru cele întâmplate.

Potrivit acestuia, câinele îi aparţine vecinului său şi l-a găsit pe drum, fugit din curte. Cum vecinul l-a rugat să i-l aducă acasă, dar nu a reuşit să urce animalul în maşină, acesta fiind agresiv faţă de el, a considerat că a-l lega de maşină ar fi o soluţie.

Câinele a fost găsit de poliţişti în curta vecinului şi nu pare rănit, la prima vedere. Azi va fi văzut şi de un veterinar care să certifice dacă şi în ce măsură a suferit în urma traumatizantei experienţe.


COPIII SISTEMULUI. În urma dezvăluirilor din Libertatea, autorităţile susțin că schimbă legea astfel încât orfanii care studiază după 18 ani să nu mai fie trecuți din familii în cămine!