În urmă cu câteva săptămâni prim ministrul Victor Ponta vorbea despre „procurorii băsişti”, turnându-şi apoi cenuşe la Iaşi demnitarul şi-a dat din nou în petec făcând referire la „jurnalişti băsişti”. Este clar, toţi cei care, într-un fel sau altul, nu sunt de acord cu politica Guvernului Ponta sunt automat etichetaţi drept băsişti.
După ce a participat la slujba hramului Sfintei Parascheva, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, Victor Ponta s-a oprit câteva minute asupra subiectului privatizării CFR Marfă. Şeful Guvernului a declarat că aceeaşi jurnalişti care ţipau să nu vândă compania de stat, acum consideră o catastrofă faptul că privatizarea ar putea să nu mai aibă loc.
„Eu îmi aduc aminte că foarte mulţi jurnalişti băsişti ţipau că să nu dăm CFR-ul, că e o catastrofă dacă dăm CFR-ul. Chiar şi domnul preşedinte nu putea să doarmă bine, în august, ca nu cumva să dăm CFR-ul. Acum, dacă nu îl dăm, e o mare catastrofă. E exact ca în bancurile cu bască, fără bască. Deci dumneavoastră (jurnaliştii, n.r.) ce ziceţi, să îl dăm sau să nu îl dăm?”, a punctat Ponta.
Prim ministrul este convins că în cadrul emisiunilor de pe postul B1 TV se va judera că este vina Guvernului Ponta.
„Cine vreţi dumneavoastră. La B1 o să şi-l asume Guvernul USL”.El a mai spus că nu cunoaşte prevederile din contract şi că acest lucru nu intră în atribuţiile sale de premier: „Nu cunosc contractul în detaliu, nu e treaba mea de premier, e treaba comisiei de privatizare. Sunt convins că nu e nimic de ascuns. De altfel, dumneavoastră ştiţi foarte bine toate condiţiile”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.