Înainte să semneze, în vară, cu Petrolul Ploiești, antrenorul Ricardo Sousa, 47 de ani, a acordat un interviu-fluviu ziarului portughez Tribuna Expresso, în care a vorbit, pe larg, despre viața și cariera sa.
Cuprins:
Atenție, informații care vă pot afecta emoțional!
Ricardo Sousa are în CV o carieră apreciată ca fotbalist, dar și o experiență consistentă, deja, ca antrenor.
A jucat peste 150 de meciuri în prima ligă din Portugalia, pentru FC Porto, Beira-Mar, Santa Clara, Belenenses și Boavista, a fost în Germania (Hannover 96, Offenbach), Olanda (De Graafschap), Cipru (Omonia Nicosia) sau Slovenia (Drava Ptuj). A bifat selecții la toate reprezentativele de juniori ale țării sale.
Cariera de antrenor și-a început-o în 2015, la Sanjanonse, iar mai apoi a condus mai multe echipe din eșaloanele inferioare, precum Lusitano VRSA, Anadia, Felgueiras și Beira-Mar, înainte de a face pasul către divizia a doua portugheză. Are 99 de partide pe bancă în Liga Portugal 2, unde le-a pregătit pe Mafra, Feirense și, ultima data, Vizela, în prima parte a stagiunii 2025-2026. Are, de asemenea, o experiență și în Arabia Saudită, la Al-Ain, în sezonul 2024-2025, conform cărții de vizită de pe site-ul oficial al clubului ploieștean.
Ricardo Sousa i-a călcat pe urme tatălui său, António Sousa (69 de ani). 27 de selecții pentru naționala lusitană, prezent cu Portugalia la Euro 1984 și CM 1986, 9 ani la FC Porto, marcator în finala CCE din 1984, 1-2 cu Juventus.
Când tatăl meu a jucat în finala Cupei Cupelor, FC Porto - Juventus, în Elveția, la Basel, aveam 5 ani, era prima mea călătorie cu avionul și am simțit cu adevărat cum era tatăl meu prin golul pe care l-a marcat. Aceasta este prima amintire pe care o am cu el ca jucător.
„Când suntem tineri, idolii noștri ajung să fie părinții noștri. Și am avut norocul să am un tată care era jucător la vremea respectivă, la Beira Mar, așa că dorința mea de a deveni jucător a fost enormă de la o vârstă foarte fragedă. Tata nu m-a îndrumat niciodată spre fotbal, nu m-a dus niciodată la antrenamente, nu a încercat niciodată să mă încurajeze, dar microbul a crescut în mine din cauza a ceea ce vedeam”, explica Ricardo, a cărui mamă era tot în domeniu, profesoară de educație fizică la o școală din Aveiro. El o are o soră cu 3 ani mai mică.
Când era mic, povestea a fost firească: „Spărgeam geamurile de la școală, în clasa I și a II-a, pentru că jucam fotbal. Mergeam mereu cu mingea, dormeam cu mingea, aveam mereu o minge sub braț”.
Mai târziu, a mers la FC Porto, în ultimul an de juniorat, după ce, de la 15 ani devenise un jucător obișnuit în loturile naționale, chiar dacă era la Sanjoanense. Primul lui contract: 50 de „contos” (250 de euro)! Un conto este o veche unitate de cont neoficială din Portugalia. Un conto echivala cu 1.000 de escudos portughezi.
Ce am făcut cu primii bani? Economiseam bani ca să-mi iau permisul de conducere și să-mi cumpăr o mașină.
„Pentru că cele mai vechi amintiri cu tatăl meu sunt cu el la FC Porto și, din acel moment, am fost suporter al lui Porto. Încă îmi amintesc cum am fost bătut de mama când tatăl meu a plecat la Sporting, în 1985. Stadionul Alvalade era chiar lângă casa în care locuiam și am mers la un meci Sporting - FC Porto cu un tricou al lui FC Porto pe sub jachetă. Era greșit ca tatăl să joace pentru Sporting, iar fiul să sosească purtând un tricou al lui FC Porto. Am primit câteva palme de la mama pe atunci din cauza asta. Aveam 7 ani”, rememora Ricardo.
La Porto, n-a fost lapte și miere. „Am jucat doar două sau trei meciuri; era extrem de greu să obțin timp de joc. Erau Zahovici, Drulovici, Capucho, Doriva, iar oportunitățile erau puține. Întrucât voiam să joc la vremea respectivă, am optat pentru un împrumut la Beira-Mar, unde tatăl meu era antrenor”, explică fostul decar, care a mărturisit, la una dintre conferințele de presă de la Ploiești că îl avea idol pe... italianul Roberto Baggio, cu care avea un poster uriaș pe ușa camerei lui.
În fiecare sezon în care am jucat cu tatăl meu, am marcat mereu mai mult de 15 goluri pe an. Poate dacă performanța mea nu era bună, eram îngrijorat de ceea ce ar putea crede oamenii, dar când ești în prima divizie și marchezi mereu peste 15 goluri pe an, nu sunt multe de spus.
Impresariat de agentul lui CR7; „Era mereu prin preajmă și căuta copii din loturile naționale”
Ricardo Sousa l-a avut agent, încă de la 15 ani ani, pe celebrul Jorge Mendes, impresarul de lungă durată al lui Cristiano Ronaldo, printre alții: „A avut o relație bună cu tatăl meu. Pe atunci, nu era Jorge Mendes de astăzi. Era la început, făcea primii pași, era mereu prin preajmă și căuta copii din loturile naționale. Eu am fost unul dintre ei”.
După un intermezzo la Santa Clara, în Azore, Ricardo s-a accidentat și a revenit la Porto. Își făcuse o prietenă, la Aveiro, pe Ana, cu care se cunoscuse când juca la Beira-Mar.
Relația a fost inițial frumoasă, apoi tumultuoasă. Mama lui Afonso, fiul lui cel mare (26 de ani, fotbalist Samsun/Turcia) l-a acuzat public de violență domestică. Ricardo a negat întotdeauna aceste acuzații.
„Le-am negat și s-a dovedit că acuzațiile erau false. A existat chiar și o audiere în care a fost găsită vinovată de calomnie și a trebuit să ceară scuze pentru ceea ce a făcut. Asta a fost acum mulți ani, e de domeniul trecutului”, explică Ricardo.
Correio de Manha scria că a existat o plângere la poliție depusă de soția jucătorului pe 4 martie 2003, în care îl acuza pe Ricardo Sousa că a agresat-o, într-o perioadă în deja se separaseră.
Situația s-a tranșat la a Tribunalul Aveiro, Ana Sousa își retrage plângerea penală. Înainte de a încheia cazul, magistratul a profitat de ocazie pentru a se adresa tânărului cuplu cu o remarcă finală. „E bine că înțelegeți că viața e complicată, căsniciile sunt complicate, dar în acest caz există un copil de 2 ani care merită ca părinții să se străduiască să-i ofere tot ce e mai bun. Chiar și separați, ar trebui să puteți menține o relație cordială cu copilul dumneavoastră”.
Ana a declarat, atunci, că „acordul a fost în beneficiul fiului nostru”. „În mod incredibil, presiunea la care am fost supusă a încetat imediat și, slavă Domnului, și apelurile telefonice de amenințare au încetat”.
În ceea ce privește scandalul, Ana Sousa recunoștea: „Ar putea fi foarte dăunător pentru cariera soțului ei”, dar susținea că „ar trebui să se gândească la acțiunile sale înainte de a le întreprinde”.
Nu este bine pentru viitorul lui să petreacă toată noaptea, cu complicitatea antrenorului său, care este tatăl său, și să se plimbe cu amanta, după cum știu că este adevărat pentru că oamenii vin să-mi spună.
„M-am căsătorit cu Ana, în 2001, dar am divorțat după un an. Afonso s-a născut în 2000, când m-am căsătorit cu ea era deja născut”, a adăugat Sousa.
La Beira-Mar, Ricardo Sousa a adus Cupa Portugaliei, marcând golul victoriei, în 1999: „Ca să câștigi cu o echipă mare este ușor, dar cu o echipă precum Beira-Mar, trăiești asta o singură dată. Știm că numele nostru va dăinui pentru totdeauna în istoria clubului și cu atât mai mult pentru că este un club foarte special pentru mine, fiindcă m-am născut în Aveiro”.
Ulterior, a ajuns și în Germania, la Hannoer, cu Helga, noua sa iubită.
„E greu să fii acceptat, mai ales când nu înțelegi sau nu vorbești aceeași limbă ca ei. Nici adaptarea la frig nu a fost ușoară. Abia când am început să iau lecții de limbă și să-i înțeleg am reușit să am o mai mare deschidere și ușurință în a interacționa cu ei”, rememorează.
„Am avut noroc cu portarul german Robert Enke, colegul meu de cameră, care vorbea deja perfect portugheza, pentru că jucase la Benfica timp de câțiva ani. Petreceam mult timp împreună. Era o persoană liniștită, trăia pentru muncă și familie. Când s-a născut fiica lui, Laura, s-a dus să fie prezent la naștere, iar a doua zi am aflat că nu decursese bine. De atunci a devenit o persoană mai tristă, mereu îngrijorată pentru fată. Aceasta a suferit trei operații pe cord. Când, mai bine de un an mai târziu, problema cardiacă a fost practic rezolvată, i-au detectat o problemă cu auzul. Când urmau să o opereze pentru a-i restabili auzul, i-au spus că este o operație fără niciun risc, iar fata a sfârșit prin a muri în timpul operație”, povestește Sousa.
Am fost la botezul fetei, am format o legătură puternică de prietenie. Mi s-a confesat de mai multe ori, iar starea lui de spirit nu era cea mai bună, dar nimic nu prefigura ce s-a întâmplat, că va face asta. A fost unul dintre cei mai buni profesioniști cu care am lucrat vreodată în cariera mea.
În 2009, după o şedinţă de pregătire, Enke avea programată o întâlnire cu consilierul său. Pentru că pacientul nu a apărut, acesta a sunat-o pe soţia jucătorului, Teresa, şi a alertat poliţia. Realitatea era dramatică: la 2,5 km de casă, în Neustad, Enke şi-a parcat maşina în apropierea căii ferate şi s-a aruncat în faţa trenului regional Bremen- Hannover.
La 32 de ani, Enke era favorit să joace titular la Mondial. Dar el a văzut altfel lucrurile: inexplicabil, a ales să-şi pună capăt zilelor. Tatăl său, care, culmea, e chiar psihoterapeut, a explicat că Robert se afla sub tratament psihologic.
Sousa a mai avut experiențe și în Olanda, Cipru ori Slovenia. Între timp, s-a despărțit și de Helga și și-a găsit o nouă prietenă, Sílvia, mama celor două fiice ale lor, ambele jucătoare de baschet!
Cipru este un paradis. Un paradis în care să trăiești, cu căldură, 11 luni de vară, 11 luni de plajă, multe petreceri. Este o țară complicată pentru cei care nu sunt raționali. Câștigi bani frumoși, dar viața este și excesiv de scumpă. Cei care nu sunt raționali vin și pleacă fără bani. A fost țara cu cele mai frumoase plaje pe care le-am văzut vreodată.
Sousa și-a agățat ghetele în cui la Gafanha, în 2015. Și s-a apucat de antrenorat.
„Și simt mult mai multă plăcere din cine sunt astăzi decât atunci când eram jucător”, spune.
„Cred că mi-am pierdut bucuria de a juca fotbal prea devreme. La 22 de ani câștigasem deja două premii pentru cel mai bun jucător din campionatul portughez și am ajuns la FC Porto, iar FC Porto a preferat jucători aduși din Malaysia, China și Columbia, care nu demonstraseră niciodată nimic nimănui, dar aveau mai multe oportunități decât mine. M-am simțit trist, iar asta mi-a spulberat motivația de a continua să joc fotbal”, crede.
„Mentalitatea în fotbal s-a schimbat mult. În zilele noastre, nu mai există teama de a paria pe jucători de 16 și 17 ani. Cred că dacă m-aș fi născut pe vremea aceea sau dacă aș fi profitat de fotbal acum, dacă aș fi marcat 17 sau 19 goluri în două sezoane consecutive în prima divizie, aș valora milioane astăzi. Pentru că văd jucători care joacă cinci meciuri pentru Benfica, sau FC Porto, și sunt vânduți pe 10 sau 20 de milioane de euro”, adaugă.
Ce sfat de la tatăl tău te-a influențat cel mai mult? „Mi-a spus să nu mă abat niciodată de la calea în care credeam. În primul rând, să fiu sincer cu mine însumi, să nu mă abat niciodată de la valorile care mi-au fost date, iar pentru tatăl meu acesta a fost întotdeauna cel mai important lucru, valorile mai presus de orice”.
Cel mai rău lucru ca antrenor: „Să-și încalce cuvântul. Un antrenor este liber să facă orice alegeri dorește, dar când spune una azi și alta mâine, pierde controlul asupra echipei”.
„Am trei cluburi pe care mi-ar plăcea să le antrenez. În primul rând, Beira-Mar: nu-mi voi încheia cariera fără să pot sta într-o zi pe banca clubului pe care îl iubesc. Un alt loc de muncă de vis este la FC Porto, pentru că este clubul în care m-am născut și am crescut în fotbal. Și este clubul pe care îl susțin, cu excepția momentelor când joacă împotriva lui Beira-Mar. Și apoi, datorită experienței mele din Germania, Borussia Dortmund. Este un club pe care îl admir foarte mult pentru baza sa imensă de fani și mi-ar plăcea să-i antrenez într-o zi”, a concluzionat Ricardo, în confesiunea sinceră din presa lusitană.
Antrenorii pe care îi admiră: „Mourinho, tactic unul dintre cei mai buni din lume, Diego Simeone de la Atlético de Madrid și Guardiola, pentru că în ceea ce privește fotbalul ofensiv cu greu va mai exista un alt antrenor ca el”.
Prefer să câștig cu 5-4 decât cu 1-0. Fotbalul trebuie să fie un spectacol, trebuie să oferim publicului ceea ce așteaptă de la noi, iar oamenii merg la fotbal ca să vadă jucătorii jucând și marcând. Într-un meci care se termină 0-0, un astfel de spectacol nu există.